Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, spune că „demolează” un un fake news „rostogolit de pesediști de aproximativ 5 luni”.
„Adevarul distruge minciunile nașei lui Dragnea
Că PSD este o colecție de deșeuri politice care nu au știut alt mijloc de a obține voturi decât prin mizerii, minciună și manipulare este știut, dar parcă niciodată acest partid nu a fost atât de toxic și plin de otravă ca în ultimii 4 ani.
Astăzi mai demolez un fake news rostogolit de pesediști de aproximativ 5 luni. Ultima care a încercat este nașa lui Dragnea, Olguța Vasilescu, ajunsă într-o perioadă de delir al lui Dragnea chiar ministru al Muncii.
Am fost acuzat de pesediști mai mari și mai mărunței că am dat un „tun” de 39 de miliarde de lei vechi printr-o firmă a mamei mele. Am solicitat oficial Complexului Energetic Oltenia să-mi comunice câți bani a încasat firma la care mama mea este acționar din acordul cadrul indicat de Vasilescu și alții. Așa cum observați din răspunsul companiei, valoarea este 0 lei, exact cam cât valorează politic tot PSD-ul.
Înainte să-i acuze pe alții, nașa și nașul lui Dragnea ar trebui să-și justifice public propria avere imensă, cu indicarea adevăratelor surse de venit și nu prin folosirea unor trucuri ieftine de a declara aproximativ jumătate de milion de euro din daruri la nuntă sau împrumuturi de la prieteni.
Îndrăznești să crezi asta?
O întreb pe Olguța Vasilescu:
Câte pensii minime poți plăti din suma primită “dar la nuntă“?
Ca să obții venituri din activitate economică trebuie să ai inițiativă, să construiesti companii, să angajezi oameni, să le plătești salarii, să plătești furnizori, să muncești și să suporți o mie de instituții de control. Iar unii știu să dărâme, nu să construiască”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.