Relocarea ambasadei României la Ierusalim a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul vizitei oficiale în Statul Israel efectuate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în perioada 25-26 aprilie 2018.
Liviu Dragnea a depus miercuri un document la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, în care relatează pe larg aspectele care ţin de vizita sa efectuată în Israel.
În document se precizează că vizita a avut loc invitaţia domnului Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel, în contextul aniversării, în 2018, a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-israeliene, precum şi a 70 de ani de la declararea Independenţei Statului Israel.
Programul vizitei a cuprins convorbiri cu domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel, şi, respectiv, cu domnul Reuven Rivlin, preşedintele Israelului.
„Un subiect de actualitate aflat pe agenda cooperării româno-israeliene este legat de mutarea ambasadei României la Ierusalim. în cadrul discuţiilor privind mutarea ambasadelor tuturor statelor de la Tel Aviv la Ierusalim, premierul israelian şi-a exprimat dorinţa ca România să fie prima ţară europeană care îşi va muta ambasada la Ierusalim. De remarcat că alte trei state europene şi-au exprimat intenţia de a-şi muta ambasadele, dar relaţia israeliano-română este o relaţie specială, de aceea acest gest ar avea o valoare simbolică deosebită”, se arată în document.
Astfel, în cadrul discuţiei, au fost menţionate demersurile pe care guvernul român le-a iniţiat, prin adoptarea unui Memorandum, în şedinţă de Guvern, cu privire la propunerea de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României la Ierusalim. De asemenea, s-a amintit că partea română a comunicat deja partenerilor existenţa unor consultări în curs pe această temă, atât la nivel guvernamental, cât şi cu alţi actori implicaţi, Memorandumul urmând ordinea instituţională. în linia susţinerii Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, decizia mutării Ambasadei României la Ierusalim este o decizie cu valenţe strategice evidente, motiv pentru care aceasta a fost anunţată public, fiind susţinută de coaliţia de guvernare PSD-ALDE.
- Totodată, a fost evidenţiat faptul că România are nevoie de sprijinul Israelului şi SUA, în acest sens, fiind necesar un dialog mai amplu şi mai nuanţat cu partenerii strategici pe această temă, subliniază documentul preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Un alt aspect al relaţiei româno-israeliene, abordat, a vizat cooperarea economică şi atragerea de investiţii în România, fiind prezentate o serie de proiecte importante de interes strategic naţional în domeniul medical, respectiv dezvoltarea infrastructurii medicale, a industriei farmaceutice şi de medicamente, în domeniul cercetării ştiinţifice la nivel înalt, precum si domeniul industrial.
„Domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel, a exprimat interesul ţării sale pentru cooperarea cu România în domeniul medical, Israelul având unul dintre cele mai dezvoltate şi inovative sisteme de sănătate din lume, bazat pe colectarea datelor medicale de la populaţie, conectivitate şi folosirea pe scară largă a inteligenţei artificiale în domeniu”, a arătat documentul.
- Referitor la cooperarea strategică, au fost salutate relaţiile excelente de cooperare bilaterală în domeniul apărării, reflectate inclusiv de o dinamică activă a dialogului la nivel înalt. în acest sens, au fost aduse în atenţie acţiunile pe linie de apărare, cuprinse deja în Programul de Guvernare, din perspectiva prezervării şi consolidării statutului României de garant al stabilităţii regionale.
Un alt subiect prioritar, inclus pe agenda discuţiilor, a făcut referire la intensificarea cooperării în domeniul securităţii cibernetice. în acest sens, a fost afirmat interesul guvernului român pentru semnarea unui Memorandum de colaborare între National Cyber Directorate din Israel şi Secretariatul General al Guvernului prin CIO Office, în vederea îmbunătăţirii securităţii cibernetice a administraţiei publice şi a infrastructurilor critice din România, de a furniza know-how în acest domeniu, precum şi asupra semnării unui alt Memorandum pentru asigurarea de suport tehnic în vederea realizării unui portal guvernamental care să ofere acces online la serviciile oferite cetăţenilor de către administraţia publică, pe modelul de succes israelian.
„Premierul israelian a exprimat şi interesul ţării sale pentru încheierea acestei colaborări, propunând iniţierea demersurilor imediate în acest sens. Totodată, prim-ministrul israelian şi-a exprimat acordul privind semnarea Parteneriatului România-Israel în domeniul Noilor Tehnologii. Această decizie favorabilă va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale Parteneriatului (energie, securitatea infrastructurii critice, managementul apei şi agricultură sustenabila, inovaţie antreprenorială pentru domenii high-tech).”, se arată în document.
Nu în ultimul rând, discuţiile cu privire la dialogul politic bilateral au evidenţiat legăturile tradiţionale de prietenie dintre România şi Statul Israel, precum şi nivelul excelent al cooperării dintre cele două state, consolidat pe parcursul a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte. în acest sens, a fost subliniată determinarea părţii române de a continua aprofundarea relaţiei cu Israelul, cu scopul de a o întări şi extinde, şi de a folosi instrumentele diplomaţiei parlamentare în susţinerea obiectivelor comune. în context, a fost evidenţiată dorinţa de a continua şi diversifica cooperarea dintre instituţiile legislative din cele două ţări, bazată pe existenţa unui dialog interparlamentar structurat, consolidat de noul format de cooperare P2P, lansat în anul 2017. Astfel, au fost evocate schimburile la nivel parlamentar ce urmează să se desfăşoare, în cursul anului 2018, la nivelul comisiilor de specialitate, precum şi la nivelul conducerii forurilor legislative din România şi Statul Israel. Totodată, a fost amintit faptul că partea română aşteaptă vizita la Bucureşti a Preşedintelui Knesset-ului, domnul Yuli-Yoel Edelstein.
În cadrul discuţiilor purtate cu Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, înaltul demnitar s-a referit la evoluţiile din Orientul Mijlociu, îndeosebi la situaţia din Siria şi extinderea prezenţei militare şi a influenţei politice iraniene, recunoscând că acestea rămân o provocare la adresa securităţii naţionale a Statului Israel.
Programul vizitei a cuprins şi o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Israel, domnul David Melech Friedman, în cadrul căreia au fost discutate, cu precădere, aspecte privind cooperarea pe linia comunităţii Romania-Israel-SUA. în contextul în care israelienii originari din România formează o comunitate puternică şi activă, cu un rol important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în special în domeniul economic, România va continua să. valorizeze relaţia specială cu comunitatea cetăţenilor israelieni de origine română, ca punte de legătură privilegiată între cele două ţări, acest obiectiv fiind menţionat şi în actualul Program de Guvernare al executivului de la Bucureşti.
Puteți accesa documentul oficial aici