Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților transmite, printr-un comunicat, că Parlamentul va dezbate şi va vota un proiect de lege ce vizează stimularea şi dezvoltarea conducerii auto defensive la nivelul cetăţenilor cu drept de conducere, din cadrul companiilor publice sau private.
Proiectul de lege, iniţiat de deputaţii PSD Mircea Drăghici şi Alfred Simonis, ar urma să modifice Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin introducerea de cursuri de pilotaj defensiv pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice şi reducerea riscului de accidente auto.
Este introdus astfel în legislaţia românească conceptul de „conducere defensivă”. Acest concept este practicat la scară largă în Uniunea Europeană, state precum Suedia, Olanda, Marea Britanie, Luxemburg sau Franţa având, deja, implementate programe obligatorii de instruire profesională permanentă a conducătorilor auto în vederea conducerii defensive.
Pilotajul defensiv presupune educarea şoferului pentru înţelegerea modului în care maşina se poate comporta în anumite situaţii pentru a putea reacţiona adecvat. Cei care vor face aceste cursuri, de exemplu, vor avea cunoştinţele de bază pentru a şti cum pot preveni situaţiile periculoase în trafic, cum se controlează un derapaj, cum pot acţiona în caz de răsturnare cu maşina, cum se pot elibera din habitaclul unei maşini răsturnate sau cum pot scoate pasagerii dintr-o maşină răsturnată şi avariată pentru a le acorda primul ajutor.
Practic, orice conducător auto va parcurge un curs de instruire pentru dezvoltarea abilităţii de conducere defensivă, unde va trebui să aloce ca timp un week-end pentru instructaj. În Europa, contravaloarea cursului este în jur de 120-200 euro/ cursant.
Conform proiectului, statul va acorda facilităţi fiscale în proporţie de 100%, deducând integral contravaloarea dezvoltării profesionale a deţinătorilor de permis de conducere din cadrul companiilor private sau publice din România, sub forma deducerii impozitului pe profit/venit datorat cheltuielilor cu formarea angajaţilor în domeniul conducerii auto defensive.
Dacă pentru simpli posesori de permise de conducere, care nu exercită anumite funcţii de şoferi, această pregătire va fi una facultativă, în cazul conducătorilor de vehicule speciale, dotate cu semnale speciale de avertizare luminoase precum cele ale Ambulanţelor, Pompierilor, Poliţiei sau transportatorilor cu gabarit depăşit, va fi una obligatorie.
„Pe lângă starea drumurilor şi a parcului auto, un rol major în producerea de accidente rutiere îl are nivelul de pregătire al şoferilor. România este obligată, conform Programului Uniunii Europene pentru Siguranţă Rutieră, ca până în 2030 să scadă numărul de accidente rutiere la jumătate. Statisticile pentru 2018 privind siguranţa rutieră, publicate de Comisia Europeană, plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. În afară de creşterea siguranţei în trafic, alte efecte care ar putea fi generate de această iniţiativă legislativă sunt un condus mai ecologic, reducerea poluării şi a costurilor cu combustibilul”, a precizat deputatul PSD, Mircea Drăghici.
Numai anul trecut au murit în accidente rutiere aproape 1900 de oameni, iar peste 33.000 au fost răniţi. Practic, pentru fiecare 2.700 de permise active, are loc un deces şi 18 răniţi în urma accidentelor rutiere.
Potrivit datelor furnizate de studiul Road Safety Country Overview, publicat de European Road Safety Observatory, în România, costul social anual al accidentelor rutiere este de 3,32 miliarde de euro.