Doi români au fost condamnați în Statele Unite la pedepse de 20 și respectiv 18 ani de închisoare pentru 21 de capete de acuzare, printre care înșelăciune, spălare de bani și furt.
- Cei doi au creat un soft malware cu ajutorul căruia au reușit să controleze 400.000 de computere din întreaga lume.
Ei au furat astfel date personale, numere de cont și parole, pe care le-au vândut ulterior pe dark web şi au reușit să își însușească 4 milioane și jumătate de dolari, informează Departamentul de Justiție din SUA, potrivitdigi24.ro.
Cei doi hackeri – Bogdan Nicolaescu și Radu Miclăuș, ambii în vârstă de 37 de ani – au fost arestați în București, în septembrie 2016 și extrădați în Statele Unite trei luni mai târziu.
Cei doi și alți complici își spuneau „Bayrob Group” și au început să dea lovituri cibernetice în 2007 prin intermediul unor e-mailuri pe care le trimiteau în numele (fals) al unor firme cunoscute, cum ar fi Western Union sau Norton AntiVirus. Mailurile, odată deschise, infectau computerele cu un soft de tip malware, culegeau date și le procesau prin programe complexe, dar practicau totodată și minarea de criptomonede.
Cazul, care a pornit de la o plângere primită din Ohio, a fost investigat de FBI cu ajutorul Poliției Române și al DIICOT.