Fostul ministrul al Apelor, deputatul PSD Doina Pană, a criticat decizia președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR legea prin care ziua de 4 iunie să fie sărbătorită în fiecare an ca Ziua Tratatului de la Trianon, afirmând că ”sunt lucruri care nu se fac” și întrebându-se ”ce interese reprezintă Klaus Iohannis”.
”Cu toții suntem de acord că #Există_lucruri_care_nu_se_fac”! Ieri, 4 iunie, s-au împlinit 100 de ani de când a fost semnat de către reprezentanții a 16 state, inclusiv România și Ungaria, Tratatul de la Trianon. În el s-a recunoscut oficial, la nivel internațional, unirea Transilvaniei și a părții răsăritene a Banatului cu România”, a declarat fostul ministrul al Apelor Doina Pană (PSD), pe Facebook.
Doina Pană a precizat că de câteva săptămâni, tocmai ca să fie timp pentru promulgare până în 4 iunie, Parlamentul României a votat legea inițiată de PSD prin care ziua de 4 iunie să fie sărbătorită în fiecare an ca Ziua Tratatului de la Trianon.
”N-am reușit să înțeleg de ce până ieri, 4 iunie (un 4 iunie special- împlinindu-se Centenarul), președintele nu a promulgat legea. Astăzi, #incredibil_dar_adevarat, țineți -vă bine(!), Klaus Verner Iohannis #a_atacat_legea_la_CCR!!! Fiind vorba de un reper istoric esențial pentru România, există un act mai josnic și mai incalificabil? Interesele cui le reprezintă acest individ votat de români tocmai ca să le reprezinte interesele?”, a conchis Doina Pană.
Iohannis a atacat la CCR legea care instituia 4 iunie ca fiind „Ziua Tratatului de la Trianon”