Noul Regulament de valorificare a masei lemnoase din România, adoptat în data de 5 octombrie 2017 de Guvernul României, la propunerea Ministerului Apelor și Pădurilor, a condus, în mai puțin de două luni de la intrarea în vigoare, la o creștere cu 20% a cantității de lemn de foc provenită din pădurile statului și vândută de către Romsilva populației pentru încălzirea gospodăriilor.
Ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana-Doina Pană, anunță că Regia Națională Romsilva a scos la vânzare, la nivel național, 876.000 mc de lemn de foc pentru populație, la prețul de 151 lei/mc, iar până la sfârșitul anului se va ajunge la peste un milion de metri cubi.
Ministrul Adriana-Doina Pană amintește că noul Cod Silvic, în care se prevede clar modul în care se asigură cu prioritate a lemnului de foc pentru populație, a fost adoptat în Parlament la sfârșitul lunii iunie, a fost promulgat de către Președintele României în a doua parte a lunii iulie, iar hotărârea adoptată de Guvern privind noul regulament de valorificare a masei lemnoase a intrat în vigoare în 5 octombrie, după 45 de zile în care a stat în dezbatere publică la Ministerul Apelor și Pădurilor și a parcurs toate procedurile de avizare externă.
Demnitarul precizează că, pentru anul în curs, până în octombrie, la momentul intrării în vigoare a acestei prevederi, s-a mers pe un regulament de vânzare a masei lemnoase adoptat în 2016, care a prevăzut ca doar 15% din volumul de lemn din pădurile statului să fie pus pe piață de către Romsilva, 85% din volum fiind licitat pe picior către agenții economici atestați în exploatarea lemnului. Astfel, grosul lemnului s-a vândut deja la licitații pe picior până în vara anului 2016, aducând un profit uriaș firmelor cu activitate în domeniu, care au vândut cantități infime de lemn de foc populației. Spre exemplu, în 2016, primele 23 de societăți comerciale de profil din țară au achiziționat un volum de 1.056.765,5 mc masă lemnoasă din pădurile statului, cantitate din care au scos la vânzare, din pădure sau depozite, ca lemn de foc către populație, sub 42.000 mc. De menționat este faptul că aproape jumătate din cantitatea de lemn de foc vândută populației a fost asigurată de către doi agenți economici.
Punerea în aplicare a prevederii noului Cod Silvic referitoare la asigurarea, cu prioritate, a lemnului de foc pentru populație va avea efecte mult mai clare începând cu anul 2018, afirmă Adriana-Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor. Romsilva a anunțat deja că pe noul cadru legislativ, în 2018 se vor pune pe piață pentru populație, strict din pădurile din proprietatea statului, aproape patru milioane de metri cubi de lemn. La această cantitate se adaugă și cea rezultată din exploatarea pădurilor din proprietatea unităților administrativ-teritoriale, gestionată de ocoalele silvice de regim.
ecopolitic.ro