Dolj: Zeci de credincioşi, la hramul bisericii Hârşu din Craiova, sărbătorit de Sfântul Mare Mucenic Haralambie

Zeci de credincioşi au participat, joi, la hramul bisericii Hârşu din Craiova, sărbătorit de Sfântul Mare Mucenic Haralambie.

Momentele liturgice săvârşite de pr. Viorel Dica, parohul bisericii, şi pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu s-au încheiat cu o slujbă de parastas întru pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ce poartă hramurile ‘Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana’ şi ‘Sfântul Mucenic Haralambie’, iar la final, au fost oferite pachete credincioşilor prezenţi.

‘Modelele noastre pe care le putem observa, pe care le putem, într-un fel, copia în existenţa noastră sunt sfinţii pe care noi îi pomenim în fiecare zi. În ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, la biserica noastră este mare sărbătoare, pentru că în urmă cu aproape 220 de ani, ctitorii bisericii au aşezat ca al doilea ocrotitor al parohiei acesteia, în aceasta zona plină de tradiţie a Craiovei, pe Sfântul Mare Mucenic Haralambie, care este un model excepţional de mărturisire de credinţă. Fiecare zi a noastră, dacă privim la Sfântul Mare Mucenic Haralambie, este o mărturisire de credinţă, prin tot ceea ce gândim şi prin tot ceea ce facem. Fiecare zi este o lucrare a mâinilor noastre ca dar al nostru pentru Bunul Dumnezeu şi pentru sfinţii Săi, cărora ne rugăm ca în viaţa noastră să se producă schimbări care să ne întărească, să ne zidească, să ne îndrepte pe cale şi să ne arate frumuseţea existenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră’, a spus în cuvântul său preotul Viorel Dica.

Pr. Viorel Dica a evidenţiat şi importanţa cinstirii aşa cum se cuvine a sfinţilor, cum au făcut şi ctitorii acestei vechi biserici din Craiova, care i-au ales ca ocrotitori pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi pe Sfântul Mucenic Haralambie. ‘Este o mare bucurie ca an de an să venim cu drag, să păstrăm tradiţia de a-i cinsti şi a ne ruga împreună ocrotitorilor bisericii. Cinstind sfinţii, Îl cinstim pe Dumnezeu, Care ne dă toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit, Care ne trimite toate harurile Sale cele bogate şi ne binecuvântează în fiecare zi a existenţei noastre’, a adăugat parohul bisericii Hârşu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare