Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI şi este declarat în conflict de interese

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care primarul municipiului, Dominic Fritz, a fost găsit în confict de interese, scrie news.ro.

Secţia de contencios administrativ din cadrul ICCJ a respins, joi, recursul formulat de Dominic Fritz împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, validând astfel raportul de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat că primarul Timişoarei s-a aflat în conflict de interese în momentul în care a participat la emiterea unui act administrastiv prin care, folosindu-şi funcţia, ”a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanţarea campaniei electorale”, se arată într-un comunicat al ICCJ.

Potrivit sursei citate, decizia ICCJ reconfirmă standardul obiectiv al conflictului de interese.
”Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei supreme, nu este necesar să fie dovedită existenţa unui prejudiciu concret sau faptul că decizia publică a fost efectiv influenţată de corupţie. Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparţialitatea exercitării funcţiei publice, iar persoana aflată în funcţie să participe la emiterea actului administrativ. Situaţia de fapt în care s-a aflat domnul Fritz corespunde elementelor pe care legislaţia şi jurisprudenţa le identifică drept relevante în materia conflictului de interese: existenţa unei relaţii financiare directe, participarea la emiterea actului şi posibilitatea ca interesul personal să afecteze imparţialitatea exercitării funcţiei publice”, scrie în comunicat.
Dispoziţiile legale instituie obligaţia de abţinere atunci când alesul local se află într-o situaţie de conflict de interese. Această obligaţie există tocmai pentru a proteja încrederea publică în corectitudinea procesului decizional şi pentru a împiedica transformarea autorităţii publice într-un instrument de favorizare a unor interese private. Acelaşi standard trebuie aplicat tuturor, indiferent de funcţia ocupată sau de apartenenţa politică, consideră magistraţii ICCJ.
În 2023, inspectorii de integritate l-au declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese administrativ, pentru că, în 2020, la scurt timp după ce a fost ales primar al Timişoarei, a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentaţia tehnică, pentru beneficiarul acestui PUZ, a fost realizată de către firma lui Răzvan Negrisanu, consilier local USR, care îi dăduse lui Dominic Fritz cu împrumut suma de 25.000 de lei în campania electorală pentru Primăria Timişoara.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare