Donald Trump a depus jurământul. El a fost înconjurat de soţie şi copii. A devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA şi îşi începe al doilea mandat la Casa Albă. Noul președinte a pregătit deja mai multe decizii pentru prima zi, inclusiv declararea stării de urgență la frontieră și în sistemul energetic național.
Trump a declarat că va semna o serie de ordine executive care vor impune politici anti-migrație stricte în întreaga țară și care, cu siguranță, vor genera contestații juridice:
„Voi semna o serie de ordine executive istorice. Cu aceste acțiuni, vom începe restaurarea completă a Americii și revoluția bunului simț. Este vorba despre bun simț”, a spus el.
„În primul rând, voi declara o urgență națională la granița noastră sudică. Toate intrările ilegale vor fi oprite imediat și vom începe procesul de returnare a milioane și milioane de străini infractori înapoi în locurile din care au venit. Vom reinstaura politica mea „rămâneți în Mexic””, a adăugat președintele.
„Voi pune capăt practicii de capturare și eliberare și voi trimite trupe la frontiera de sud pentru a respinge invazia dezastruoasă a țării noastre”, a mai spus el.
„În conformitate cu ordinele pe care le-am semnat astăzi, vom desemna, de asemenea, cartelurile drept organizații teroriste străine și, invocând Actul privind dușmanii străini din 1798, voi solicita guvernului nostru să utilizeze întreaga și imensa putere a forțelor de ordine federale și de stat pentru a elimina prezența tuturor bandelor și rețelelor criminale străine care aduc infracțiuni devastatoare pe teritoriul SUA, inclusiv în orașele noastre și în centrele urbane”, a continuat Trump.
UPDATE 19:29 – Trump l-a atacat pe Joe Biden, aflat în sală, pentru că nu a reușit să gestioneze securitatea frontierelor și alte crize care au avut loc în timpul mandatului său.
„Avem acum un guvern care nu poate gestiona nici măcar o simplă criză acasă, în timp ce în același timp se împiedică într-o listă lungă de evenimente catastrofale în străinătate. Nu reușește să ne protejeze magnificii cetățeni americani care respectă legea, dar oferă sanctuar și protecție criminalilor periculoși, mulți din închisori și instituții mintale care au intrat ilegal în țara noastră din întreaga lume”, a spus Trump.
„Avem un guvern care a acordat fonduri nelimitate pentru apărarea frontierelor străine, dar refuză să apere frontierele americane sau, mai important, propriul său popor”, a mai spus el.
Sursa: Realitatea.net