Președintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la solicitarea părții americane. Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, discuţia s-a concentrat asupra crizei epidemiologice generate de noul coronavirus, precum și asupra modalităților de consolidare a relației transatlantice și a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
Președintele Klaus Iohannis a transmis solidaritatea cu poporul american și condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești cauzate de pandemia generată de noul coronavirus, potrivit sursei citate
Klaus Iohannis „a exprimat apreciere pentru sprijinul acordat țării noastre de către SUA, referindu-se, printre altele, la facilitarea de către partea americană a utilizării avioanelor de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, care au adus în România echipamente de protecție esențiale pentru personalul medical. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat și sprijinul american pentru obținerea, de către România, a unui echipament de detecție de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), finanțat de SUA, precum și ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul venit de la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis şi Donald Trump au discutat despre măsurile adoptate pe plan național în ambele state, rezultatele acestora, precum și planurile de acțiune în perioada imediat următoare în domeniile medical și economic.
„Președintele României a subliniat că una dintre prioritățile autorităților române este asigurarea tuturor echipamentelor și medicamentelor necesare combaterii eficiente a pandemiei. În acest sens, Președintele Donald Trump și-a manifestat intenția de a trimite țării noastre ventilatoare pentru dotarea spitalelor. Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald Trump au reafirmat, cu acest prilej, angajamentul comun pentru soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, precum și pentru consolidarea cooperării în domeniul securității și cel economic”, potrivit sursei citate.