Dorel Căprar: PSD va finaliza toate investițiile aprobate pentru municipalitatea Arad, chiar dacă noul primar se plânge de nerealizările fostului său șef

Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a anunțat miercuri că PSD va continua demersurile pentru realizarea investițiilor din județul Arad, iar noul primar ar trebui să încerce să rezolve problemele care țin de competențele sale, decât să dea vina pe Guvern pentru propriile nerealizări.

Dorel-Caprar„Am văzut că prima declarație a noului succesor al dinastiei Falcă este să dea vina pe Guvern, că nu ar face investiții. Eu îi spun domnului Bibarț să se uite la pasajul finalizat de la CET peste calea ferată Curti și Brad de pe centura Aradului și la șantierul pentru cel de-al doilea pasaj. Ambele sunt investiții făcute de acest guvern PSD și pe care guvernele PNL nu le-au luat deloc în considerare”, a declarat Dorel Căprar.

Căprar mai adaugă că s-au început demersurile pentru sensul giratoriu de fluidizare a traficului pe DN7, dar lucrările au fost întârziate de Falcă și Bibarț care s-au opus ridicării instalației de semaforizare.

  • „Vă asigur însă că vom depăși blocajul. Deci Guvernul își face treaba, iar domnul Bibarț ar trebui să încerce să rezolve chestiunile presante care țin de competențele sale cum ar fi lipsa locurilor de parcare, lipsa spațiilor verzi, mizeria din anumite cartiere sau starea proastă a unor drumuri care țin de Primărie”, a conchis deputatul PSD.

Acesta a mai arătat că Guvernul PSD a alocat prin Programul Național de Dezvoltare Locală fonduri pentru mai multe obiective de interes local din municipiul Arad, printre care construirea noii secții de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, reabilitarea Colegiului Național Elena Ghiba Birta și Colegiului Economic Arad, dar și pentru asfaltarea mai multor străzi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare