Dorel Căprar și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu, vizită pentru verificarea stadiului lucrărilor unor investiții guvernamentale în Arad

Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, anunță că ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu a fost in vizită la Arad pentru verificarea stadiului lucrărilor unor investiții guvernamentale importante din județ.

  • Printre ele, spitalul și stadionul din Lipova, proiecte aflate în curs de materializare ce beneficiază de fonduri de la Guvernul României.

Căprar spune că Daniel Suciu a prezentat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Arad, date şi argumente solide cu privire la nivelul investiţiilor guvernamentale în tot judeţul, exprimându-şi în acelaşi timp regretul faţă de atitudinea sfidătoare şi duplicitară a primarului Gheorghe Falcă relativ la finanţarea unor obiective importante, de către Executiv în oraşul de pe Mureş.

În acelaşi timp, Suciu şi-a exprimat dezaprobarea faţă de iresponsabilitatea preşedintelui României de a bloca bugetul ţării prin tertipuri politicianiste care au doar conotaţii de ordin electoral. De suferit, suferă administraţiile locale care sunt astfel văduvite de investiţii atât de necesare.

„Eu cred că președintele va avea o reală problemă, inclusiv cu primarii care îl susțin pe domnia sa, pentru că nu este în regulă să intrăm în luna aprilie fără buget într-un an foarte important”, a precizat ministrul Suciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare