Dosar penal, după ce terasa exterioară a unei pensiuni s-a prăbuşit, în timp ce un grup de persoane încerca să facă poze

Poliţiştii prahoveni au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce terasa exterioară a unei pensiuni s-a prăbuşit, duminică, în timp ce un grup de persoane încerca să facă poze.

Conform Poliţiei Prahova, în jurul orei 16,00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că podeaua unei terase exterioare a unei unităţi de cazare din comuna Secăria s-ar fi rupt, în timp ce se aflau mai multe persoane pe ea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, incidentul a avut loc la o pensiune din comuna Valea Doftanei, iar cinci persoane care au suferit traumatisme şi fracturi au fost duse a spital.

Victimele sunt un bărbat de 67 de ani şi patru femei cu vârste între 35 şi 64 de ani. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare