Dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului de pe şoseaua Nordului din Capitală

Poliţiştii Secţiei 2 din Bucureşti au deschis, miercuri, în urma verificărilor, un dosar penal pentru distrugere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Opt apartamente au fost afectate, marţi, de incendiul care a cuprins o clădire cu cinci etaje, de pe şoseaua Nordului din Capitală.

Flăcările au cuprins apartamentele aflate la etajul 5, de tip duplex, informează Biroul de presă al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Incendiul a fost lichidat de pompieri. Nu au fost înregistrate victime.

Suprafaţa afectată de incendiu a fost de aproximativ 1.100 de metri pătraţi, arată sursa citată.

Dispozitivul care a acţionat în zonă a fost suplimentat, în total fiind angrenate 20 de autospeciale de stingere, patru autoscări, o autospecială pentru descarcerare şi una SMURD. AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare