Procurorii au cerut, la dezbaterile din dosarul Colectiv de la Tribunalul București, pedeapsă de aproximativ 15 ani pentru Cristian Popescu Piedone, dar și pentru alte foste angajate ale Primăriei Sectorul 4, pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, potrivit Mediafax.
Legea prevede că pedeapsa pentru aceste fapte este de la 3 la 15 ani/
Potrivit procurorului, Cristian Piedone și cei trei foști angajați ai Primăriei au săvârșit cu intenție indirectă faptele și au omis să verifice autorizațiile clubului Colectiv, iar urmările nu sunt doar pierderile de vieți omenești, ci și profitul necuvenit: 62 milioane de lei.
Parchetul a mai cerut instanței să aibă în vedere că inculpații nu și-au recunoscut vinovăția.
Dosarul Colectiv a fost tergiversat. Iniţial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competenţa instanţei. În final, s-a decis declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, în dosarul Colectiv, au mai fost trimişi în judecată şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că ştiau că acel club funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendii şi au ignorat acest lucru.