Două curse Tarom – anulate din cauza furtunii Ciara

Două curse Tarom, cu destinația București – Londra și Londra – București, au fost anulate duminică din cauza furtunii Ciara ce traversează nord-vestul Europei, au anunțat reprezentanții companiei de stat într-un comunicat, citat de digi24.ro.

Companiile aeriene au anulat deja peste 200 de zboruri între Irlanda, Marea Britanie și Europa de vest în condițiile în care Ciara generează vânturi cu viteză de peste 100 km/h și fenomene periculoase zborului.

Tarom anunță că în funcție de evoluțiile meteo este posibil ca și alte curse ale companiei să sufere întârzieri sau să fie anulate. Tarom mai spune că depune toate eforturile pentru a minimiza disconfortul creat și pentru a reveni la normal cât mai repede posibil.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim că prioritatea noastră este să oferim călătorii sigure”, a precizat compania, 

În cursul dimineții de duminică, Ministerul Afacerilor Externe a informat românii care se află sau vor să călătorească în Marea Britanie că este posibil ca traficul aerian să fie perturbat din cauza furtunii Ciara și să se înregistreze întârzieri sau anulări ale zborurilor de pe aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick și City.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în cursul zilei de duminică, 9 februarie 2020, teritoriul Marii Britanii va fi afectat de furtuna Ciara. Conform prognozelor, sunt așteptate precipitații și rafale de vânt cu viteze de până la 96 km/ oră în interiorul insulei și 128 km/oră în zonele de coastă”, se preciza în comunicatul MAE.

Meteorologii au instituit un cod galben de vânt în Scoția, Irlanda de Nord, nordul Angliei și nordul Țării Galilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare