Deputatele PNL Cristina Vecerdi și Luminita Barcari, au depus, astăzi, în Parlament, un proiect de lege care prevede că programa şcolară va cuprinde şi noţiuni de prim-ajutor, la disciplina biologie-anatomia şi fiziologia omului. Noţiunile ar urma să fie învăţare de elevii din clasa a VII-a şi vor fi completate la nivelul clasei a XI-a.
„Pentru realizarea cursurilor de prim ajutor unităţile de învăţământ vor încheia parteneriate cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, Crucea Roşie şi ONG-uri care au acreditare în formare în acest domeniu.
Din 2012 există o recomandare a Parlamentului European pentru realizarea de demersuri în legislaţiile ţărilor UE astfel încât toţi cetăţenii europeni să înveţe prim-ajutor şi să fac resuscitare cardio-pulmonară de bază.
Iniţiativa legislativă prevede că „pentru disciplina biologie-anatomia şi fiziologia omului, atât învăţământul gimnazial, cât şi cel liceal, programa şcolară ca cuprinde şi noţiuni de prim-ajutor”.
Activităţile practice se vor desfăşura în colaborare cu specialişti din domeniul sănătăţii, pe baza unui parteneriat încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie de profil.
Iniţiativa legislativă care ar urma să intre în vigoare în anul şcolar 2023-2024″, a scris Vecerdi, pe Facebook.