Românii nu trebuie să mănânce numai E-uri, chiar dacă sunt membri ai Uniunii Europene, a afirmat duminică preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la conferinţa judeţeană a organizaţiei Călăraşi.
- „Nu ne interesează totuşi să mâncăm de exemplu pâine foarte sănătoasă? Am intrat în UE, foarte bine! Dar nu suntem obligaţi să mâncăm absolut toate E-urile!
Dar ce, în Călăraşi nu se face grâu bun? Poate reuşim şi avem cum să facem ca produsele agricole să se prelucreze mai mult în România. Că noi suntem într-o situaţie foarte frumoasă – se recoltează grâul, se duce la siloz, de la siloz pe vas, de pe vas pleacă în alta parte. Şi cum se întoarce grâul nostru? Napolitane, biscuţi, pâine congelată, tot felul de… Deci noi luăm pe grâu atât şi plătim atât „când” vine napolitana. Nu suntem în stare să facem napolitane că suntem leneşi? Nici vorbă! Leneş e Iohannis!”, a declarat Dragnea.
El a povestit apoi un caz concret: „Am un prieten foarte vechi care se chinuie cu fructe sută la sută naturale, ca alea pe care le mâncam când eram mic. Şi cea mai mare dramă a lui este că nu poate să le vândă în supermarket. Şi sunt sută la sută cum sunt de la Dumnezeu! N-are nicio şansă să le vândă. Şi ca el sunt foarte, foarte mulţi. Gândiţi-vă când vine vara şi se umple pieţe de roşii româneşti care imediat sunt cumparate de engros-işti…”.
Preşedintele PSD a pledat astfel pentru continuarea de implementării de proiecte pentru români, o condiţie principală fiind aceea ca „leneşul de la Cotroceni să semneze bugetul”.
„Cred că merita să muncim în continuare pentru astfel de proiecte, Merită să muncim în continuare pentru a pune începând de azi în finanţare şi în practică nişte programe vitale pentru sănătatea românilor. S-a mai vorbit de sănătate în ultimii ani? (…) Au fost prea anchetaţi medicii din România. Ca să plece afară cât mai mulţi români, că în România n-ar fi bine. (…)
- Să investim în programe pentru sănătate, şi o să vedeţi imediat după ce leneşul de la Cotroceni va semna bugetul de stat, pentru ca România să înceapă să se dezvolte şi în acest an.
Cea mai mare sumă din istoria României este alocată pentru Sănătate în acest an. De ce? Pentru că avem bani, dar şi pentru că putem să o facem, avem bani. Şi nici n-am făcut bani la poker, la ruletă sau n-am descoperit nu ştiu ce zăcământ. Nu, am făcut un program economic pe care îl criticau toţi. (…) S-a dovedit că se poate, dacă ai cap, dacă lucrezi cu oameni patrioţi, care înţeleg economia, faci un astfel de program. Nu e uşor de pus în practică, pentru că în fiecare zi trebuie să faci ceva. Trebuie să lucrezi la 380 de volţi. (…) Dar din când în când unii din Guvern mai pleacă, şi vin alţii care sunt mai odinhniţi, pentru că important e programul. În educaţie sunt sume uriaşe care vor fi investite în acest an”, a detaliat Dragnea.
El a mai adăugat că, în utlmii ani, se spune tot mai des că a folosi cuvântul „patriotism” „este ceva învechit”.
„Ni s-a spus şi ni se tot spune de mulţi ani „în primul rând nu mai folosiţi cuvântul patriostism, că e învechit. Cum adica să-ţi iubeşti ţara? Şi au început să ni se spună: „Nu e bine să vorbişi despre România, ce zice lumea, că suntem naţionalişti”. Faptul că am dorit ca românii să iasă din sărăcie, asta nu e un drept al nostru? Faptul că românii au fost ţinuţi fără voia lor în această zonă de sărăcie era un lucru bun sau rău?”, a afirmat Dragnea, adăugând că PSD a fost primul partid care a avut curajul să vorbească „despre lucruri despre care nu se vorbea”, respectiv despre locul pe care românii îl merită în Europa.