Dragnea, declarații BOMBĂ legate de referendum – pragul trebuie eliminat și nu crede că eşecul referendumului este din cauza PSD

Dragnea Miting PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut prima ieșire publică după referendumul din 6-7 octombrie și a spus că pragul de 30% pentru validarea acestuia să fie eliminiat.

„Nu trebuie să o justific eu (slaba prezenţă la referendum – n.r.). Am văzut tot felul de analize făcute de oameni de bună credinţă, de oameni de rea credinţă, oameni care spun că se pricep, dar nu se pricep.

În primul rând, sunt câteva constatări. Noi stăm agăţaţi de un număr ipotetic de oameni care ar putea să fie prezenţi la referendum în România. Toţi ştim că sunt milioane de români în afara ţării şi care au drept de vot, dar acest cvorum, ideea de cvorum – că este 30%, 50% – se dovedeşte încă o dată că diminuează sau inhibă prezenţa la vot dintr-un motiv foarte simplu: cei care sunt împotriva întrebării, indiferent care ar fi aceea, au la îndemână un mijloc care este pedepsit de lege, dar nimeni nu îl aplică, şi anume boicotul referendumului respectiv.

  • Eu am spus în mai multe rânduri, de-a lungul anilor, chestia asta. În momentul în care ar fi un referendum fără prag, automat s-ar mări numărul de prezenţă, pentru că cei care sunt împotriva întrebării vin şi spun ‘NU”, a spus Dragnea, la Parlament.

Dragnea nu crede că eşecul referendumului este din cauza PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a mai declarat că eșecul referendumului din 7 octombrie nu este din cauza PSD, nu el este cel care trebuie să justifice slaba prezenţă la referendum.

DragneaEl a negat asocierea sa cu referendumul:

„S-a spus că este referendumul PSD, că este referendumul meu. Am auzit oameni de foarte bună credinţă spunând că de fapt în spatele întrebării respective ar fi un interes al meu sau al PSD. Deci nu a fost niciun fel de limită în această materie de manipulare. Până la urmă, a fost o voinţă de participare de 4 milioane de români, care au vrut să îşi exercite dreptul de vot, alţii au boicotat. Ăsta este rezultatul şi mergem înainte”.

Liviu Dragnea a mai spus că se abţine „cu foarte mare greutate” să comenteze poziţia Bisericii Ortodoxe Române are pune pe seama asocierii cu el eşecul înregistrat la referendumul pentru familie:

„Am văzut asta. Eu sunt om creştin ortodox şi sunt un om religios, nu practicant. Cu foarte mare greutate mă abţin să dau răspuns la acele ziceri. Cu foarte mare greutate şi doar din respect”.