Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus despre declarația lui Ilan Laufer, de marți seară, cu privire la refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-l numi la conducerea Ministerului Dezvoltării, că „a fost un incident de securitate”, care „nu reprezintă punctul de vedere al PSD.”
”Sunt declarații de care mă delimitez. Cred că mult prea avântate. Nu știu dacă am găsit formularea fericită, dar nu sunt declarații care angajează PSD.
Noi am avut o discuție în BPN în care am discutat despre posibilitatea ca dl Ilan să transmită un comunicat de presă, ceea ce nu trebuia să primească aprobare de la cineva anume, nu am știut, am și spus că nu avem de gând să facem declarații aseară, pentru că nu erau decizii finale aseară. A fost un incident de securitate, ca să spun așa, nu se va mai întâmpla, am avut o discuție secretarul general că eu nu admit ca în sala de conferințe de presă să meargă cineva fără ca înainte să fie o decizie în sensul ăsta. Ilan Laufer nu este un infractor, este foarte bine pregătit, a avut niște declarații pe care și le-a asumat, dar nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, a spus Liviu Dragnea.