Dragnea despre organizarea de către Iohannis a unui referendum pe justiţie: Abia îl aştept să o facă!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ironizat luni intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum oe justiţie, susţinând că abia aşteaptă ca acesta să o facă.

„Deci, eu de abia îl aştept să organizeze referendum, pe domnul Klaus Werner Iohannis. N-am avut discuţii în Comitetul Executiv pe subiectul ăsta, dar eu de abia îl aştept. Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă şi la alte întrebări, ca de exemplu, ‘Câte case este nevoie să furi de la stat ca să ajungi preşedintele României?’ este o întrebare sau, ‘Câte zeci de dosare penale trebuie să fie închise de prieten ca să ai şanse la candidatura la prezidenţiale?’,  adică genul ăsta de întrebări, deci s-ar  putea… adică nu, sigur va fi un prilej serios de dezbatere pe teme de genul ăsta”, a declarat Dragnea la finalul CexN al PSD care a avut loc la Parlament.

Întrebat dacă va lua parte la consultările cu partidele politice, dacă acestea vor avea loc la Cotroceni, Dragnea a spus: „Şi îmi puneţi o întrebare să evaluăm noi dacă domnul Iohannis va consulta partidele… Nu vreau să-i dau idei. Dacă convoacă partidele, invită sau convoacă partidele la consultări, o să luăm o decizie”.

Liderul PSD a negat că organizarea unui referendum în 26 mai va defavoriza  Partidul Social democrat la alegerile euro parlamentare.

„Nu. Ei vor să defavorizeze Partidul Social Democrat prin mijloace nepolitice şi nelegale. Prezenţa la vot? Nu. Noi cerem tuturor românilor să vină la vot. Este un scrutin electoral de importanţă covârşitoare pentru România. Eu sper că multă lume înţelege ce înseamnă Parlamentul European şi cât contează calitatea fiecărui europarlamentar român care ajunge în această structură foarte importantă. Că ne place sau nu ne place, acolo trebuie să avem oameni care ştiu să se bată pentru România, care înţeleg ce trebuie să facă pentru ţara lor şi care nu lucrează împotriva ţării lor. Noi suntem foarte interesaţi ca românii să vină la vot, şi muncim în sensul ăsta. Da, ăsta este un subiect pe care l-am discutat azi cu colegii în Comitetul Executiv Naţional, să avem o prezenţă foarte mare la vot”, a detaliat Dragnea.

  • Liviu Dragnea: Când o să-i văd pe aceşti domni şi doamne, pe care îi respect foarte mult şi pentru care am muncit foarte mult şi ca parlamentar, şi ca membru în guvern şi ca orice, pentru a avea condiţii bune, când o să-i văd că protestează pentru abuzurile inimaginabile într-un stat democratic care s-au întâmplat în justiţia din România, atunci o să vă răspund la genul ăsta de întrebări. Până atunci, nu.

Şi în acelaşi timp, respect toţi magistraţii care avut poziţii publice în care au condamnat fără ezitare astfel de abuzuri, pentru că, din păcate, un sistem ocult şi corupt a penetrat justiţia română. Şi o ştiţi şi voi, o ştiu şi eu şi o ştie mare parte din populaţia României

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare