Dragnea despre protestele de stradă: tentativă de lovitură de stat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi seara 3, că protestele de stradă din 10 august au reprezentat o tentativă de lovitură de stat.

El l-a acuzat în context pe preşedintele Klaus Iohannis că a descurajat jandarmii şi, în acelaşi timp că a incitat la violenţe.

„Asta se vorbea, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora, vorbeau, ‘domne’, staţi, n-o să mai fie legile justiţiei, că gata s-a organizat, va fi o răzmeriţă, se dă Guvernul jos şi luăm noi puterea’. Şi s-a văzut.

postare facebook IohannisAdică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook, iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, conform regulamentelor lor, mult mai slab decât acţionează jandarmii şi forţele de ordine în alte ţări din UE sau din SUA, şi tu să inciţi în continuare la violenţe, exact în minutele în care acea fată-jandarm mai avea puţin şi era linşată efectiv acolo de nişte brute, de nişte animale.

Toţi cei care dădeau cu pumnii, cu picioarele în acea fată, ăia erau oameni? Aia erau protestatari paşnici? Acolo era vorba de intervenţia nejustificat de mare a Jandarmeriei?

Tot ce au început Orban, Gorghiu şi alţii de la PNL şi USR să ţipe ulterior, ‘să se ancheteze jandarmii!’. Nu a zis unul nimic despre faptul că au dat foc. Se vedea la televizor.

Au dat foc, incendiau tot ce puteau să incendieze, luau bucăţi din caldarâm, dădeau în jandarmi, dădeau cu orice, erau organizaţi, s-a stabilit din partea lor să nu mai stea în primul rând, să stea în spate cu 10-12 rânduri, câte 5, câte 6, de acolo să dea în jandarmi şi să-i incite şi pe cei din faţă să-i împingă către…adică a fost organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Asta am văzut.”, a declarat Dragnea la Antena 3.

El a afirmat că tot ce s-a întâmplat a fost o tentativă de lovitură de stat: „Şi sunt convins că asta a fost. O tentativă de lovitură de stat de a da jos Guvernul prin violenţă, pentru a duce la capăt dorinţa lui Iohannis”.

dragneaPreşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, în acea seară, a vorbit la telefon cu premierul Viorica Dăncilă.

„Sigur că am discutat despre ce se întâmplă, urmărea şi dumneaei. (…) Cu doamna ministru de interne nu am vorbit, pentru că dna ministru de interne avea nişte atribuţiuni foarte clare în acest tip de evenimente şi nu am putut să interferez, nici nu m-a sunat, nici nu am sunat-o. „, a precizat el.

Dragnea a adăugat că a mai vorbit atunci la telefon cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi cu câţiva colegi.

„M-am ferit întotdeauna să am reacţii la cald, pentru că atunci eram extrem de… mai mult decât nervos pe ceea ce se întâmpla. Eu am fost marcat profund când am văzut cum era… – am crezut că va fi omorâtă fata aia. Eu am crezut că va fi omorâtă! Doamne ajută că a scăpat! Şi mi-am dat seama că tot ce se vorbea era adevărat, în sensul că aveau nevoie de cel puţin un mort. Trebuia să fie neapărat un mort sau mai mulţi morţi, ca să poată să iasă să ceară să plece guvernul. Oamenii care gândesc aşa sunt criminali. Criminali! Cei care îşi doresc să moară cineva pentru a-şi atinge nişte scopuri politice abjecte.”, a adăugat  Dragnea.

Liderul PSD consideră că „o să se afle adevărul curând”.

„ Asta nu se naşte din aer. Asta a fost o păcăleală cu Diaspora, cu mitingul Diasporei. Au fost o mie şi ceva de oameni din Diaspora. Nu ştiu, cel care a solicitat şi s-a dat drept organizator a renunţat imediat de frică, când şi-a dat seama de fapt ce e acolo, ce va fi acolo. De ce credeţi că a refuzat, a spus că nu mai vrea”, a mai spus Dragnea.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare