Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis marţi să amâne cu o săptămână pronunţarea deciziei în dosarul în care fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus un recurs în casaţie, prin care cere să-i fie anulată sentinţa prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, potrivit agerpres.ro.
Dezbaterile au avut loc marţi dimineaţa, însă completul de judecată a decis să amâne decizia pentru 21 ianuarie, motivul invocat fiind că magistraţii au nevoie de timp pentru a delibera, a precizat sursa citată.
Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD împotriva deciziei de condamnare.
- În sala de judecată, Dragnea a declarat că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.
„Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr – afirmaţia DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet. (…)
- Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova.
De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, le-a spus Dragnea magistraţilor.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a două căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.