Dragnea prezintă scuze publice din partea PSD pentru declaraţiile lui Daea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat joi scuze în mod public, din partea partidului, după ce ministrului Agriculturii, Petre Daea, a comparat la un post de televiziune sacrificarea porcilor infestaţi cu pestă porcină cu uciderea evreilor la Auschwitz.

Dragnea spune că declaraţia lui Daea este o gafă şi regretă că un ministru a făcut o astfel de declaraţie.

„Declarația ministrului Daea reprezintă o gafă! Regret că un ministru al Cabinetului PSD – ALDE a făcut o asemenea declarație, deși sunt convins că nu a existat nici cea mai mică intenție de a ofensa poporul evreu. Cu toate acestea, îi atrag public atenția ministrului agriculturii să fie mai atent asupra modului în care se exprimă și să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund”, a scris Dragnea pe Facebook.

El a adăugat că PSD consideră că Holocaustul împotriva evreilor a fost o tragedie, care nu trebuie să se mai repete.

„Am condamnat întotdeauna declarațiile sau derapajele antisemite. Vom sprijini în continuare progresele în domeniul studierii, educației și comemorării Holocaustului. În numele meu, al PSD și al coaliției de guvernare prezint scuze comunității evreiești pentru afirmațiile domnului ministru Daea.”

Daea a vorbit la postul Antena 3 despre ororile arderii porcilor infestați cu Pesta Porcină, când, la un moment dat, a zis că exact așa se întâmplă ca în lagărele de exterminare nazistă de la Auschwitz.

Ministrul Agriculturii și-a cerut scuze după ce a comparat uciderea porcilor infestați cu Pestă Porcină cu exterminarea de la Auschwitz

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare