Dragnea: Scandalul UBER de fapt nu există; Sunt nişte minciuni securiste

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la DC New live, că scandalul UBER de fapt nu există, fiind vorba de fapt desprenişte minciuni securiste”.

Eu personal, împreună cu ministrul Cuc, m-am întâlnit cu acești oameni la solicitarea lor. Și atunci s-a convenit vor lucra împreună la textul ordonanței de urgență pentru a reglementa acest domeniu. Drept pentru care, am vorbit cu ministru Cuc. Dacă tot au finalizat discuția, întâlniți-vă, faceți un protocol pe care -l publicați, -l vadă toată lumea.

UberAm văzut  s-au făcut spectacole. Nu există așa ceva! Dimpotrivă, se va reglementa în așa fel încât nu aibă niciun fel de problemă. Deci, scandalul UBER de fapt nu există! Minciuna, indiferent cât de securistă ar fi, tot picioare scurte are”, a declarat preşedintele PSD.

  • El a adăugat soluțiile sunt identificate, procedura este finalizată.

Deja cred au și publicat textulordonanței de urgență care reglementeazăacest domeniu. S-a încercat se folosească discuția despre ride-sharing împotriva noastră, ca și cum noi vrem închidem Uber și toți utilizatorii de Uber fie împotriva noastră. Nu există scrupule la acești oameni, a adăugat Dragmea, citatde site-ul online.psd.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare