Dragnea şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor; Nu va fi sesiune extraordinară

Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor deputatei Carmen Mihălcescu, pe perioada cât acesta se află în concediu.

Vicepreşedintele deputaţilor PNL, Dan Vîlceanu, a declarat luni, la Parlament, că PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei,  în perioada 20 – 24 august, solicitarea fiind semnată de 114 deputaţi PNL, USR şi PMP, în data de 14 august şi a acuzat că „Liviu Dragnea se sustrage” pentru ca sesiunea să nu fie convocată.

Dan Vilceanu„Dl. preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, avea obligaţia să convoace o sesiune extraordinară conform prevederilor regulamentului. Nu a făcut-o, ba mai mult, astăzi, îşi deleagă atribuţiile doamnei Mihălcescu şi suntem anunţaţi că se face o şedinţă de Birou permanent. Noi credem că PSD şi Liviu Dragnea încearcă să împiedice convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei pentru că din acţiunile pe care le-a desfăşurat nu a dorit, practic, convocarea. „, a declarat Vâlceanu.

El a precizat că pentru sesiunea extraordinară, Opoziţia a cerut constituirea unei comisii de anchetă privind evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei şi o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan.

Carmen Mihălcescu susţine însă că, prin delegarea atribuţiilor, Liviu Dragnea nu s-a sustras de la convocarea sesiunii extraordinare.

„Nu s-a sustras în niciun fel. Este o decizie a domniei sale, nu este prima dată când se întâmplă lucrul acesta. În ultimul an şi jumătate au fost decizii publicate în Monitorul Oficial prin care domnia sa a lăsat în locul său un alt preşedinte. Mandatul meu, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, este că pentru ziua de astăzi. (…) „Lucrurile trebuie lămurite. Vor trebui clarificate toate problemele care au fost şi de o parte şi de alta”, a spus Mihălcescu.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare