Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu trebuie să ia rapid o decizie în privința modului de acțiune în condițiile în care președintele Klaus Iohannis va reuza să o revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcție.
Sesizarea Curții Constituționale este scenariul cel mai probabil în PSD însă trebuie stabilit dacă acest demers va fi făcut de liderii Parlamentului sau de către Executiv.
În PSD există deja o tabără formată care își dorește sesizarea CCR, fiind de părere că acest demers trebuie făcut imediat ce șeful statului anunță decizia care o privește pe Kovesi, evident dacă decizia nu este de revocare.
Senatorul PSD Adrian Țuțuianu este cel mai vocal în acest sens. El consideră că un refuz din partea lui Iohannis ar însemna clar un conflict constituțional între instituțiile statului. În ALDE nu s-a exprimat nimeni în acest sens, însă este cunoscută părerea lui Călin Popescu Tăriceanu despre DNA, despre care spunea, nu cu mult timp în urmă, că are probleme de credibilitate în urma dezvăluirilor apărute în presă privind activitatea unor procurori din DNA.
Tot Tăriceanu a sesizat CCR anul trecut în momentul în care DNA a început să investigheze modul în care Executivul a emis hotărârea de guvern referitoare la cazul Belina, însă Curtea Constituțională a dat dreptate Direcției Naționale Anticorupției.
Până în acest moment nu a fost stabilită o ședință a coaliției de guvernare, însă la începutul fiecărei săptămâni cei doi lideri ai coaliției se întâlnesc și discută despre subiectele importante.