Dragoș Pîslaru: România este prea săracă pentru a nu-i plăti bine pe cei care o conduc

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a transmis, sâmbătă, că România este prea săracă pentru a nu-i  plăti bine pe cei care o conduc, că trebuie să îşi cultive oameni de stat, iar politica este şi trebuie să fie „cea mai faină” meserie din lume. Clarificările vin după ce joi seara, acesta a spus că are un salariu de 2.300 de euro și că, practic, este „întreținut” de soție.

Acesta a făcut, pe pagina sa de Facebook, o serie de „clarificări” legate de o declaraţie pe care a făcut-o în cadrul unui podcast.

„Văd că a fost scoasă din context o declaraţie despre remuneraţia mea. Mă simt nevoit să clarific nişte lucruri importante. (…) Să începem cu faptele – venitul meu net, conform fluturaşului de salariu primit în aprilie, este de 12.776 lei. Nu există alte sporuri sau beneficii financiare aferente funcţiei.

Pîslaru: „Numirile sunt politice pentru demnitari”
El a făcut în postarea pe reţeaua socială, în urma comentariilor primite, trei remarci pe care a încercat să le justifice.
Prima este cea că România „este prea săracă ca să nu îşi plătească bine pe cei care o conduc”, iar „într-o lume normală” ar fi nevoie de profesionişti care să conducă ministerele, oameni care au avut o carieră, au demonstrat că ştiu să administreze, au avut rezultate profesionale notabile.„Evident că numirile sunt politice pentru demnitari, dar asta nu înseamnă că poţi să numeşti pe oricine, ci ar trebui să existe un standard profesional minimal.

A doua remarcă făcută de el este aceea că „pentru a putea să performeze internaţional, România trebuie să îşi cultive oameni de stat”, care trebuie să aibă în spate o educaţie solidă, să ştie limbi străine, să fi performat în mediul guvernamental sau legislativ naţional şi/sau internaţional, să aibă o minimă recunoaştere internaţională.

„Politica este şi trebuie să fie cea mai faină meserie din lume”

În opinia sa, România „nu are grijă de oamenii care s-au şcolit şi au crescut profesional”, fiind capabili să o reprezinte. în cele mai multe cazuri oamenii buni dezvoltându-se pe cont propriu, fără sprijinul ţării.

Sursa: Antena 3

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare