Drona construită de Google pentru livrări la domiciliu este prima care obține avizul din partea Federal Aviation Administration (FAA)

Subsidiara Google, responsabilă cu livrările de produse, Wing Aviation, a primit aprobarea pentru folosirea în scopuri comerciale a dronei, conform anunțului de marți al FAA.

  • Aceasta este prima dronă căreia i-a fost eliberată certificarea pentru transport aerian comercial. Secretarul transporturilor al SUA, Elaine Chao, a anunțat decizia FAA într-un comunicat de presă.

Wing Aviation, companie care construiește și operează drone autonome pentru livrarea de alimente, articole medicale și alte bunuri de uz casnic poate demara, astfel, serviciul comercial în SUA. FAA a anunțat că Wing a îndeplinit cerințele, prin furnizarea de “date complete și documentații“ și și-a dovedit profesionalismul “ani de-a rândul“ în asigurarea de zboruri desfășurate în siguranță, în Australia, acolo unde Wing deja oferă servicii comerciale.

google
AP Photo/Michael Liedtke

Un reprezentant al companiei a precizat că această certificare înseamnă că drona poate fi folosită “în zboruri dincolo de limita vizuală și deasupra oamenilor“.

“Acesta constituie un pas important în direcția testării în siguranță și integrării dronelor în economia noastră“ a mai declarat secretarul transporturilor în comunicatul de presă. “Siguranța continuă să fie prioritatea noastră numărul unu, pe măsură ce tehnologia continuă să se dezvolte și să realizeze, pe deplin, potențialul său“.

Având aprobarea FAA, Wing va demara programul-pilot de livrări cu dronele, la Blacksburg și Christiansburg, în Statul Virginia, în cadrul unui parteneriat cu MidAtlantic Aviation și cu universitatea Virginia Tech. Înainte de aceasta, însă, Wing va contacta membrii comunităților din Virginia, “pentru a colecta reacții față de operațiile pe care le planifică în viitor“.

De asemenea, Wing s-a angrenat în primele testări efectuate în această primăvară în Europa, oferind livrări la domiciliu în Helsinki.

Sursa: Corporate Counsel cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MMACA

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare