Drulă: Alianţa Dreapta Unită va contesta orice comasare a alegerilor, pe toate căile legale

Alianţa Dreapta Unită va contesta orice comasare a alegerilor, pe toate căile legale, a anunţat preşedintele USR, Cătălin Drulă, scrie Agerpres.

„Ce vedem astăzi este unirea PSD şi PNL. Aceasta e adevărata comasare: a PSD cu PNL. Vorbim de un partid unic care luptă împotriva românilor. Alianţa Dreapta Unită a decis să aibă candidaţi comuni la toate rândurile de alegeri din 2024. Nu îi vom lăsa să fure votul românilor. Nu îi vom lăsa ca înţelegerile lor obscure să conteze mai mult decât votul fiecărui român. Vom contesta orice comasare pe toate căile legale”, a scris Cătălin Drulă, miercuri, pe Facebook.

El a amintit că Dreapta Unită cere declanşarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale, adoptarea de urgenţă a legii de alegere a primarilor în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„Ne-au arătat ce pot face în ultimii doi ani: taxe mărite şi scumpiri care au ajuns să sufoce milioane de familii. În tot acest timp, ei s-au preocupat de privilegiile lor, de baroni şi pensii speciale. Românii strângeau cureaua, ei jefuiau bugetul ţării. Românii îndurau, ei îşi dădeau pensii speciale. Alianţa Dreapta Unită este pregătită să câştige alegerile, oricâte comasări ar face ei şi oricâte piedici ne-ar pune. Suntem aici să luptăm pentru o Românie modernă, în care banii publici merg către spitale, şcoli şi autostrăzi, nu în conturile lor”, a adăugat Cătălin Drulă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă comună că alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare