Drulă devansează Congresul USR, care va fi în iulie, online: “Nu mai putem aştepta până în toamnă”

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, propune, într-un mesaj intern către membrii USR, ca alegerile pentru funcţia de preşedinte deplin al partidului să fie organizate în luna Iulie, în format online. Iniţial, congresul USR era programat pentru luna octombrie. “A venit momentul să închidem disputele interne. Mai ales în contextul actual şi în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil şi un preşedinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aştepta până în toamnă”, le transmite Cătălin Drulă colegilor de partid, potrivit News.ro. 

Propunerea mea este ca turul 1 să se desfăşoare între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie şi congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie. Ulterior vom face un congres fizic pentru discutarea altor teme importante precum statutul”, le transmite el colegilor de partid, la finalul unui mesaj în care defineşte USR drept ”cel mai mare partid de opoziţie din România” şi ”singurul partid democratic, modernist, liberal din parlament”, care are ”o responsabilitate uriaşă pentru ţară”.
În opinia sa, partidul este atacat din exterior de sistem, de ”colosul PSD-PNL”.
”Nu e prima dată când ne confruntăm cu aşa ceva, ştim să luptăm cu forţe văzute şi mai puţin văzute şi am certitudinea că vom ieşi învingători. Ca să livrăm însă toate astea, trebuie să vorbim totuşi şi despre intern”, subliniază liderul interimar al USR.
El consideră că fuziunea este încheiată, dar nu contestă că mai sunt unele chestiuni de reglat.
”Contest însă tribalismul, facţiunile persistente şi afectarea muncii zecilor de mii de membri ai noştri. Suntem aici în echipa USR-ului mare, reunit. Culorile de pe tricou sunt aceleaşi pentru toţi, indiferent că suntem ex-PLUS sau ex-USR, sau membri noi. Dezbaterea, critica şi dezacordul exprimate în mod legitim şi loial sunt parte din ADN-ul USR şi o parte sănătoasă a culturii noastre interne. De partea cealaltă, demolarea, calomnia, minciunile şi atacurile publice nefondate sunt elemente toxice. Şi dacă sunt persoane care le proferează, nu putem decât să constatăm cu regret că ele preferă, de facto, să se situeze în afara echipei. În marea familie USR avem datoria respectului faţă de fiecare coleg şi cea a loialităţii faţă de un proiect politic, care ne aparţine tuturor”, mai scrie Cătălin Drulă, subliniind că proiectul USR este România, ”nu o vorbă sau alta aruncată pe grupuri”.
Drulă se declară totodată  ”cel mai mare susţinător al competiţiei interne de proiecte, dar nu al luptei fără scrupule”.
Cătălin Drulă, a anunţat în 21 mai, printr-o postare pe Facebook, că şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii. „Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a afirmat el. Drulă a menţionat că USR a pus bazele modernizării României pe următorul deceniu înainte de a fi scos de la guvernare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare