Drulă: Ne propunem să dăm premierul după alegerile din 2024  

Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat că formațiunea pe care o conduce îşi propune să dea premierul după alegerile din 2024, afirmând că USR va avea parte de respectul partenerilor de coaliţie şi nu se va mai întâmpla ca anul trecut.

„Ne propunem ca după alegerile din 2024 să dăm premierul României. Asta înseamnă multă muncă de acum până atunci pentru a duce mesajul nostru către oameni, pentru a ajunge în poziţia de a fi prima forţă într-o eventuală coaliţie sau construcţie post-electorală. Dacă vorbiţi de până în 2024 despre intrarea la guvernare, noi guvernam şi guvernam bine”, a declarat Cătălin Drulă.

USR nu va refuza să intre la guvernare în 2024, a spus noul lider al formațiunii.

„(…) dacă USR, bazat pe voturile pe care le are în Parlament este chemat să îşi asume această guvernare, mi se pare absolut firesc şi obligatoriu ca dacă forţele care acum sunt prima şi a doua din Parlament, sperăm că doar până la alegerile din 2024 şi ne vom lupta pentru asta, dacă ele spun că nu pot guverna, premierul să revină celei de-a treia forţe din Parlament care suntem noi”, a adăugat Drulă.

Congresul USR a validat, sâmbătă, într-o şedinţă online, alegerea lui Cătălin Drulă, la șefia formațiunii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare