Drulă: Niciun om din această țară nu-și dorește să trăiască sub supravegherea serviciilor sau să trăiască într-o permanentă stare de urgență mascată

Președintele interimar al USR Cătălin Drulă le-a transmis, marți, tuturor „autorilor necunoscuți ai pachetului de legi care crește puterea serviciilor secrete asupra profesorilor, asupra medicilor, asupra oricărui cetățean al acestei țări” că „niciun om din această țară nu-și dorește să trăiască sub supravegherea serviciilor sau să trăiască într-o permanentă stare de urgență mascată, sau să ajungă, obligat, colaborator al serviciilor secrete”.

„Nimeni nu mai vrea categorii speciale și noi imunități în fața justiției, dar fix asta vedem că dorește sistemul prin fantomaticul pachet de legi pentru siguranța națională.

Oamenii ăștia trebuie să înțeleagă ceva: nu contează cine ești sau unde lucrezi, dacă ai furat, dacă ai deturnat, dacă ai abuzat sau ai primit mită, plătești ca orice cetățean, conform legii, și nu trebuie pentru asta aprobare directă de la președintele Iohannis.

Dacă vorbim de Klaus Iohannis, Klaus Iohannis a trădat societatea civilă.

  • Vedem că vrea o militarizare a guvernării și a administrației, vedem că apără serviciile secrete chiar și când sunt suspecte că au deturnat fonduri operative.

 

  • Și aici mă refer la celebrul caz al fostului șef al serviciului secret din MAI, care a fost cercetat pentru deturnare de fonduri și care a primit un NUP, care s-a bazat și pe o opinie a administrației prezidențiale.

Și spunem foarte clar: serviciile secrete nu au voie să fie deasupra legii.

Până acum nu am văzut pe cineva, am văzut că nimeni nu și-a asumat acest pachet de legi care este o trădare a libertății pentru care românii au luptat și au murit în 1989.

Nu avem voie să ne uităm impasibili la subordonarea totală a României față de serviciile secrete.

Românii nu au votat SRI și SIE, românii au votat un Parlament și un președinte, așa că haideți, asumați-vă, ieșiți în față cu legile dacă asta este ce vreți pentru România.

  • Asumați-vă că vreți să-i interceptați pe profesori și pe medici, spuneți-le de unde a răsărit, așa ca o floricică din pădure, legea asta.

 

  • Legile trebuie să fie făcute de oameni politici, asta este esența democrației, ești votat, ajungi parlamentar, faci legi și răspunzi, oamenii te trag de mânecă când greșești. Nu putem avea legi făcute prin sertare, care cad din serviete, nu înțelegem exact cum au apărut.

USR vine astăzi cu un set de propuneri care are ca esență întărirea controlului civil real asupra serviciilor secrete. Avem un raport integral realizat de Departamentul de Politici Publice al USR, un studiu comparativ cu alte țări, vedem bune practici din Europa”, a spus Drulă.

Câteva dintre propunerile USR, prezentate de Drulă

1.Control parlamentar după model german, asta înseamnă:

• Reorganizarea comisiilor parlamentare de supraveghere cu includerea comisiilor pentru drepturile omului care să investigheze utilizarea mijloacelor tehnice speciale prin care se restrâng drepturi constituționale ale cetățenilor români.
• Dreptul comisiilor parlamentare prevăzut explicit de a verifica activitățile serviciilor pe tot parcursul operațiunilor și înainte, și când sunt în curs și post, potrivit tuturor recomandărilor internaționale.
• Audierea anuală în ședințe publice, nu ședințe secrete cum se întâmplă la Comisia SRI, a directorilor serviciilor de informații, a prim-ministrului, care este și vicepreședinte CSAT, a miniștrilor care au în subordine servicii secrete, respectiv cei ai Internelor și Apărării.
• Președinție rotativă a comisiei de supraveghere între partidele aflate la putere și cele din opoziție, așa fac Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Slovacia, Slovenia, printre altele. În prezent, controlul SRI/SIE este asupra comisiilor din partea lor prin capturarea președinților de comisie pentru că nicio activitate de control nu poate fi realizată fără aprobarea acestora, iar ei, de regulă, nu avizează controlul. Practic activitățile comisiilor sunt blocate de președinții lor.
• Paritate între putere și opoziție în comisiile speciale de supraveghere.

„Mai propunem, tot așa bazat pe bune practici, crearea unei subcomisii comune Senat – Camera Deputaților, formată din membri ai comisiilor de buget și finanțe, care să aibă acces la execuțiile bugetare detaliate ale serviciilor secrete, inclusiv la cheltuielile operative.

E normal ca cheltuirea banilor de către serviciile secrete să fie urmărită de către Parlament, în mod real.

3. Crearea funcției de Avocat al Poporului în relația cu serviciile secrete (cu aparat propriu format din experți independenți și din societatea civilă, experți în securitate națională, tehnologia informației și asta se poate crea în cadrul Comisiei pentru abuzuri a Camerei Deputaților sau în cadrul instituției Avocatului Poporului generală care deja există.

Aici e nevoie și de protejarea legală a avertizorilor de integritate din serviciile secrete. Atribuțiile sunt verificarea, la sesizarea cetățenilor, a mandatelor de interceptare pe siguranța națională.

4. Interdicția legală de a folosi în operațiuni desfășurate pe teritoriul României firme sub acoperire și acoperiri în politică, justiție, presă sau în societatea civilă. Nu au ce căuta securiști în aceste domenii. Reglementarea tuturor activităților sub acoperire, inclusiv externe, astfel încât ˝acoperirile¨să fie identități și activități simulate, adică false.

5. Un sistem de control intern în Comunitatea Națională de Informații despre a cărui activitate nu știm nimic.

Am fi venit în procesul de elaborare cu aceste propuneri, dar legile nu sunt publice, nu sunt dezbătute și nu sunt asumate de nimeni.

Alături de mine sunt colegii care vor face parte din această comisie, special înființată pentru legile siguranței naționale, și ne vom lupta ca la Verdun cu ei, și acolo, și în plen, și la instituțiile europene, peste tot, ca o asemenea nenorocire, cum sunt aceste legi, să nu se întâmple României.

Pentru că aceste inițiative legislative, de fapt, legalizează unele puteri pe care serviciile le-au dobândit deja, prin pârghii de control și influență netransparente asupra clasei politice, dar acum vor și acoperirea legală.

Asistăm deja la o captură a statului, de către SRI în special, prin folosirea instituțiilor în favoarea agendei serviciilor secrete, o agendă nevalidată prin vot democratic și complet ascunsă cetățenilor.

Vedem cum astăzi Parlamentul și Guvernul sunt pline de absolvenți ai școlilor serviciilor secrete, de tot felul de mediocri cu diplome de la servicii care iau decizii, care influențează viața a milioane de oameni. Asta numai democrație nu mai e.

Controlul civil asupra serviciilor secrete trebuie întărit și cu și fără acest pachet de legi.

Vă mai dau două exemple: CSAT nu a mai publicat un raport din 2015, iar hotărârile lor sunt secrete.

Nu am văzut niciodată un raport despre cum cheltuiesc bugetele serviciile secrete și, așa cum spuneam, activitatea comisiilor este grav viciată de politizare.

Știu că suntem într-o perioadă grea, iar cetățenii sunt atenți la principala problemă a României care este criza economică și că problema asta a serviciilor și a puterii lor pare abstractă, dar asta, puterea serviciilor este calea către sărăcie, sunt statele autoritare, sunt cele în care cetățenii trăiesc mai prost, nu sunt liberi, nu se dezvoltă activități economice libere, economia nu crește, oamenii emigrează. Și nu este în regulă într-o democrație ca oamenii care iau decizii și influențează viața de zi cu zi să nu fie la vedere și să răspundă politic.

În numele USR cer ca numele persoanelor care au scris aceste proiecte fantomă să fie făcute publice și să demisioneze din funcțiile pe care le dețin.

Nu este suficient ca aceste proiecte să fie ajustate pe ici pe colo, nu suntem cobai să fim testați cu o variantă a proiectelor și apoi să fie adusă alta, cine a putut gândi așa ceva are reflexe profund antidemocratice și dacă este director de serviciu secret, trebuie să plece de acolo.

Sunt oameni nepotriviți pentru aceste funcții, care nu înțeleg democrația și drepturile cetățenilor.

Nu pot încheia fără să comentez declarația președintelui Iohannis despre acest pachet de legi, este halucinant cum problema sa este că cineva a dat proiectul pe surse în presă și amenință această persoană care, în contextul actual, funcționează exact ca un avertizor de integritate.

Asta arată încă o dată că lui Iohannis îi este frică de dezbatere și transparență și marele lui proiect pentru România este liniștea peste furăciune, pe care i-o asigură și această militarizare a societății”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare