Drulă (USR): Impozitarea progresivă, un balon de săpun; România riscă să piardă până la 15 miliarde de lei din PNRR

Cota unică de impozitare este „un mare avantaj” pentru România, a declarat, miercuri, preşedintele USR, Cătălin Drulă, care a opinat că discuţiile pe tema impozitării progresive reprezintă „un balon de săpun”, în condiţiile în care ţara noastră riscă să piardă bani din PNRR în lipsa reformelor, scrie Agerpres.

„Relaţia domnului Ciolacu cu adevărul este una complicată. Sunt alte state, spre exemplu Lituania sau Ungaria care au cotă unică. Cota unică este un mare avantaj al României şi este o ruşine că un Guvern care conţine şi PNL, acest Guvern al lui Iohannis vrea să o dărâme şi să introducă acest aşa-zis impozit progresiv. De fapt, vor să bage mâna în buzunarul oamenilor mai adânc ca să se hrănească pe ei. Aceasta este singura miză. Cota unică a fost un mare avantaj şi este un avantaj pentru România, în plan economic. Asta ne-a permis creşterea, asta ne-a permis să ajungem într-un anumit stadiu de dezvoltare, aceste avantaje competitive economice. Ar fi o prostie enormă, în loc să reducem aceste cheltuieli excedentare, acest stat care hrăneşte clientela de partid, să vorbim de tot felul de suprataxări. Şi deja se întâmplă aceste suprataxări. În zona de chirii, cresc foarte mult”, a afirmat liderul USR, pentru B1Tv.

Drulă a explicat că suprataxările alimentează inflaţia şi încurajează economia subterană. Întrebat câţi bani riscă să piardă România din PNRR în acest an, liderul USR a replicat că este vorba despre o sumă cuprinsă între 1,4 şi 3 miliarde de euro.

„Eu nu ştiu ce se fumează acolo, la Ministerul Integrării şi Proiectelor Europene, că domnul Boloş pare complet pe lângă cu realitatea. Începând de la aceste renegocieri care n-au nicio miză. În momentul în care tu eşti cu 7,8% din PIB (pentru pensii – n.r.) care e problema ta? Ce problemă ai ca ţară? Şi vorbeşti de 9,4%, un plafon care e relativ la Produsul Intern Brut, care creşte în România, că suntem într-o zonă de creştere economică. În momentul în care tu stai cu tranşele blocate şi tot ne spune că suntem bine cumva, dar nu suntem bine. Păi, discutăm de între 1,4 şi 3 miliarde de euro, adică, atenţie, aproape 15 miliarde de lei, cam cât gaura aia de la buget de care vorbea Câciu”, a susţinut Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, restanţele sunt legate de pensiile speciale, dar există probleme şi în domeniul energiei. Drulă a acuzat coaliţia de guvernare că nu vrea să implementeze reformele din PNRR.

„Orice astfel de reformă inevitabil atinge interesele clientelei de partid PSD şi PNL. Marea ură a PNL-iştilor pe mine, cât am fost la Ministerul Transporturilor, a fost pentru că, pur şi simplu, făcându-mi treaba eu şi echipa mea am afectat inevitabil pe cei care erau mufaţi la diverse chestii. (…) Şi reformele astea din PNRR înseamnă afectarea acestor clientele de partid, iar ei nu vor să le facă şi atunci suntem în această permanentă discuţie. (…) Lansează câte un balon de săpun, aşa. Ba facem impozitare progresivă, ba îi ia pe bugetarii care au nu ştiu ce sumă. Păi, despre ce discutăm aici? În loc să taie 12.000 de euro, cât are nu ştiu care pe lună la ANRE, toată zona asta de sinecuri, de pensii speciale”, a completat liderul USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare