Drulă (USR): Majoritatea tragediilor de anul acesta au ceva în comun – afacerile erau controlate de oameni apropiați de PSD-iști, iar instituțiile nu și-au făcut treaba. La fel ca după Crevedia, PSD și PNL vor să închidem ochii și de data asta

După incendiul de la Ferma Dacilor, soldat cu șapte morți, Cătălin Drulă, președintele USR, a remarcat două lucruri pe care tragediile acestui an le-au avut în comun: afacerile erau controlate de oameni apropiați unor PSD-iști, iar instituțiile responsabile de controale nu și-au făcut treaba, scrie b1tv.ro.

Drulă a făcut o comparație și cu explozia de la Crevedia. „PSD și PNL vor vrea să închidem ochii și de data asta”, a mai susținut liderul USR, una dintre concluziile sale fiind că în România au loc tragedii perfect evitabile pentru că țara a încăput pe mâna unui sistem corupt.

„Condoleanțe familiilor îndurerate în urma tragediei de la pensiunea din Prahova. Vedem din nou cum un sistem corupt a transformat România în țara tragediilor care puteau fi evitate.

Un infractor, fost interlop, bodyguard al unui ministru de Interne de la PSD, a fost lăsat să încalce toate regulile posibile. Fără autorizație de securitate la incendiu, fără autorizație de construire. Pentru el, legea nu se aplica. Și cum ar fi putut să se aplice, când cei care ar fi trebuit să verifice clădirea își făceau petrecerile acolo, iar Poliția îi promova afacerea, prin contracte preferențiale?”, a transmis liderul USR, într-o postare pe Facebook.

„PSD și PNL vor vrea să închidem ochii și de data asta. Așa cum au făcut la Crevedia, unde au murit oameni nevinovați, dar primarul PSD și-a mărit salariul cu 70%, în timp ce locuințele oamenilor nu au fost nici astăzi refăcute.

Majoritatea tragediilor care au lovit România anul acesta au ceva în comun: afacerile erau controlate de oameni apropiați de diverși politicieni PSD, iar instituțiile care ar fi trebuit să aplice legea au închis ochii.

Așa arată un stat care eșuează în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”, a mai transmis Cătălin Drulă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare