Drulă: Virgil Popescu dă bir cu fugiții din nou de la dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva lui

Președintele interimar al USR Cătălin Drulă spune că „lașitatea, la fel ca incompetența, nu are limite în Guvernul PSD-PNL-UDMR”, iar „datorită unor alte angajamente importante, confirmate ulterior”, Virgil Popescu dă bir cu fugiții din nou de la dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva lui.

USR critică motivele invocate de ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a fugi din nou de dezbaterea moțiunii simple depuse de USR împotriva lui.

USR consideră inadmisibilă absența ministrului Energiei din Parlament, pentru a treia oară în decurs de doar câteva luni, și condamnă refuzul coaliției de a reprograma dezbaterea moțiunii pentru ziua de astăzi, adică ultima zi în care a fost stabilită ședință de plen în Parlament în această sesiune parlamentară.

“Motivele invocate de domnul ministrul <<săptămâna viitoare>> sunt cel puțin hilare. În răspunsul său scris către Parlament, Virgil Popescu ne informează, practic, că a avut niște <<angajamente importante>>, pe care le-a <<confirmat ulterior>>. Ulterior a ce? A primirii invitației de a se prezenta la tribuna Parlamentului pentru a da explicații pentru dezastrul pe care l-a girat în energie și pentru care românii scot zilnic mai mulți bani din buzunare? Nu doar incompetența este gravă în cazul domnului ministru, ci și lipsa sa de coerență”, a declarat președintele interimar al USR Cătălin Drulă.

„În lipsa unei agende publice a domnului ministru al Energiei, se poate constata pe Facebook că Virgil Popescu a sărbătorit astăzi Sfinții Apostoli Petru și Pavel și de aceea nu s-a putut prezenta în Parlament.

Prin urmare, până în toamnă, un ministru PNL care este de trei ani în funcție și care a distrus domeniul energetic va sta liniștit grație PSD-PNL-UDMR care s-au asigurat să calce în picioare orice instrument democratic și, practic, interesul oamenilor”, a mai spus USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare