DSP București: Toate spitalele sunt obligate să preia bolnavi de COVID-19

Direcția Generală de Sănătate Publică a Municipiului București (DGSPMB) a trimis o solicitare tuturor spitalelor din Capitală. Această solicitare vizează o reorganizare a tuturor circuitelor din unitățile medicale pentru tratarea pacienților depistați pozitiv cu COVID-19.

„Urmare a situației epidemiologice existente create de evoluția pandemiei COVID-19 și a numărului insuficient de paturi dedicate pacienților pozitivi cu virusul SARS-CoV-2 din cadrul unităților sanitare de fază I, fază II și suport COVID-19, să solicităm să întreprindeți cu celeritate demersurile necesare pentru reorganizarea unităților sanitare cu paturi aflate în subordinea dumneavoastră în vederea creării unor circuite pentru internarea pacienților COVID-19 pozitivi cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, au transmis reprezentanții DGSPMB către spitale.

Potrivit acestora, este nevoie „stringentă” de mărirea capacității de tratament COVID-19, în contextul măririi progresive a ratei de incidență cumulată la 14 zile, care, marți, era de 2,69 la mia de locuitori, în Capitală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare