Dubla lui Koljic aduce liniștea în Bănie

Universitatea Craiova a dispus de formația lui Hagi cu scorul de 2-0 prin cele două bijuterii ale lui Koljic.

În minutul 5, cel mai nou transfer al oltenilor, prinde un șut senzațional de la 20 de metri direct în vinclul portii aparate de Buzbuchi si îi aduce în culmea fericirii pe cei aproximativ 15 000 de suporteri .

Viitorul lui Gheorghe Hagi confirmă inca o data ca nu au soluții împotriva strategiei lui Mangia, astfel încât la un corner executat perfect de Cicaldau, fundasii constanțeni îl scapă din marcaj pe acelasi Koljic, acesta reușind să puncteze pentru a doua oară majorat avantajul alb-albastrilor.

Asediul oltenilor a continuat însă nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la fluierul final, când generalul a pus capăt unui joc în care Viitorul nu s-a regăsit și prestat foarte slab.

Așadar Universitatea Craiova învinge cu 2-0 pe Viitorul Constanța si urca pe locul 4 in clasamentul ligii întâi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare