Consiliul de Administraţie al Electrica l-a ales luni pe Dumitru Chiriţă, fost preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, în calitate de preşedinte al CA începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
De asemenea, Consiliul de Administraţie a decis înfiinţarea a două poziţii de vicepreşedinte, funcţii în care au fost numiţi Dragoş Valentin Neacşu şi Adrian Florin Lotrean, începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024.
CA a hotărât şi componenţa comitetelor sale consultative, pentru perioada menţionată. Astfel, din Comitetul de Audit şi Risc vor face parte Valentina Elena Siclovan – preşedinte şi Adrian Florin Lotrean, Ion-Cosmin Petrescu membri.
În ceea ce priveşte Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, componenţa acestuia este: Adrian Florin Lotrean – preşedinte şi Marian Cristian Mocanu şi Ion Cosmin Petrescu membri.
Preşedinte al Comitetului de Strategie şi Guvernanţă Corporativă a fost numit Marian Cristian Mocanu, iar membri Dumitru Chiriţă şi Dragoş Valentin Neacşu.
Comitetul de Guvernanţă Climatică şi Politici Publice are următoarea componenţă: Dragoş Valentin Neacşu – preşedinte; Valentina Elena Siclovan – membru; Georgiana Bogasievici – membru.
Sursa: AGERPRES