Dungaciu: Europa trece printr-o criză de proiect, în acest moment singurul scop al Bruxelles-ului este să blocheze în întreaga Europă ascensiunea partidelor suveraniste

Profesorul universitar Dan Dungaciu susține că discursul Uniunii Europene despre „amenințarea rusă” nu este real, elitele de la Bruxelles folosindu-l pentru a-și întări puterea și a crea un stat federal, scrie r3media.ro.

Potrivit sociologului, UE nu crede nici în victoria Ucrainei în război, ci este folosită pentru a câștiga timp.

„Politicienii români nu sunt cei mai breji dar… știți cum e: te uiți în jur și capeți curaj! Europa trece printr-o criză de proiect și găselnița de acum a venit probabil de undeva din cercurile de gândire de la Bruxelles în care ideea de federație stă de vreo 20-30 de ani. Și au reușit s-o aducă în prim-plan inclusiv pentru că acești lideri europeni nu au altceva să pună în loc. Își dau seama că singura soluție ca să evite venirea partidelor suveraniste la putere, ăsta fiind ultimul ciclu în care suveraniștii mai pot să fie scoși din zona puterii, este să ducă lucrurile către așa ceva… Iar Europa e dusă în această direcție în cel mai prost moment posibil, atunci când asistăm la o resurecție a valorilor identitar-naționale”, susține analistul român.

„Dacă tu ai conștiința faptului că Rusia te amenință, nu faci ce face Bruxelles-ul. Bruxelles-ul minte fără nicio jenă, pentru că dacă i-ar fi frică că vin rușii peste noi, ar sări imediat în brațele lui Donald Trump. Dar nu crede în asta, așa cum nu crede nici în Ucraina, e de un cinism fără milă. Nu crede niciodată că va salva Ucraina, Ucraina trebuie susținută ca să… câștigăm noi timp în Europa, ca să ne întărim noi, să ne salvăm scaunele și să devenim federație” a mai punctat Dan Dungaciu în emisiunea Marius Tucă Show.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare