Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, Dan Dungaciu a vorbit despre discursul oficial care promovează supremația statului în fața cetățeanului. A discutat despre tendințele recente din Europa, unde identitatea națională și religioasă sunt estompate, iar statul devine instanța supremă, scrie gandul.ro.
Dan Dungaciu a explicat că Europa trece printr-o perioadă de reconstrucție ideologică, în care vocea statului devine mai puternică decât oricând. Cetățeanul nu mai are dreptul să conteste autoritatea. Critica este văzută ca deviere, iar obediența devine noul standard. Dungaciu a atras atenția asupra unor declarații recente care aminteau de „crede și nu cerceta”. Asemenea idei, spune el, ar fi fost de neimaginat în democrațiile din anii ’90.
„Statul trebuie întărit. Nu cetățeanul, nu comunitatea. Statul este superior. Nu ai voie să contrazici statul. Se spune că vom afla adevărul peste 30 de ani. Să avem încredere. E periculos. În ’89 s-a murit ca să poți spune că statul greșește. Acum, statul nu mai greșește niciodată.”, afirmă Dan Dungaciu.
În dialogul cu Marius Tucă, Dan Dungaciu a amintit și de perioada comunistă, când statul nega existența lui Dumnezeu. A atras atenția că, deși nimeni nu spune oficial acest lucru astăzi, există platforme și voci care promovează același mesaj. Atunci, religia era eliminată din spațiul public. Astăzi, spune el, riscul este același, dar prin alte mijloace: reglementări, sancțiuni, control instituțional.
„Statul spunea că Dumnezeu nu există. Biserica era marginalizată. Facultățile de teologie, minimalizate. Călugării importanți, trimiși cât mai departe de orașe. Ce ne oprește ca, peste câțiva ani, același stat să spună din nou că Dumnezeu nu există? Ce vom face atunci?”, întreabă Dungaciu.
Moderatorul a intervenit, spunând că astfel de mesaje nu mai sunt doar teorie. Faptul că Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, a fost numit în Consiliul Național al Audiovizualului ar fi deja un semnal de alarmă. Tucă a sugerat că influența religioasă poate fi folosită pentru a legitima instituțiile care cenzurează.
„L-au trimis pe Bănescu la CNA și au spus-o deja: statul are dreptate, tu n-ai voie să mai comentezi.”, a afirmat Marius Tucă.
În final, Dan Dungaciu a făcut o paralelă între generațiile care au luptat pentru libertate și tinerii care astăzi apără necritic instituțiile. A spus că este șocant să vezi oameni care nu cred în nimic, dar cer supunere totală față de stat. În opinia sa, România trăiește un moment periculos, în care valorile sunt inversate, iar vocile critice sunt reduse la tăcere.
„E șocant să vezi oameni tineri care spun: ascultă de stat. Nu întreba, nu investiga. Cum să te mulțumești cu: ‘veți afla peste 30 de ani ce s-a întâmplat’? România s-a ridicat în ‘89 pentru că oamenii voiau să poată spune că statul greșește. Astăzi, ni se spune că nu mai avem voie să gândim altfel”, conchide Dan Dungaciu.