După două decenii zborurile directe către SUA ar putea fi reluate

Departamentul Transporturilor din SUA a acordat companiei HiSky Permisul de Operator Străin de Transport Aerian, după parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de verificare și autorizare, potrivit antena3.ro. 

Astfel, începând cu această dată, HiSky devine singura companie aeriană din România care deține dreptul de a opera zboruri regulate, de pasageri, din Europa, către orice destinație din Statele Unite ale Americii.

„HiSky a primit autorizația pentru zboruri regulate către Statele Unite ale Americii! După ce am parcurs cu succes toate etapele procesului de verificare, Departamentul Transporturilor din SUA ne-a oferit Permisul de Operator Străin de Transport Aerian. Asta înseamnă că, începând de astăzi, HiSky are dreptul de a opera zboruri către orice destinație din Statele Unite.”, a anunțat compania, pe Facebook.

După cu obținerea autorizării, HiSky se pregătește să lanseze primele curse directe peste ocean, cu plecare din România, după mai mult de 20 de ani.

Aeronava care îi oferă companiei capabilitatea de a opera curse pe această distanță, fără escală, este planificată să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă din București luni, 18 decembrie. Aparatul de zbor, Airbus A330, a fost vopsit în culorile companiei, la o bază de întreținere din Irlanda, și poartă înmatricularea YR-KID.

Aceasta este prima aeronavă wide-body care intră în flota HiSky și singura de acest tip care va fi operată de o companie românească. Cu o configurație în două clase de servicii, business class și economic, dispune de o autonomie de până la 14 ore de zbor neîntrerupt, adică poate acoperi, fără escală, distanțe de peste 13.400 km.

Zbor direct România – SUA, de aproximativ 12 ore

Intrarea în serviciu a noii aeronave este planificată imediat după sosirea la București, primele zboruri urmând a fi operate în regim charter, către destinații îndepărtate din Asia.

Astfel, românii care aleg să-și petreacă sărbătorile de iarnă pe plajele însorite ale continentului asiatic vor avea posibilitatea de a călători cu un zbor direct, cu o durată de aproximativ 12 ore, evitând escalele obișnuite pe aeroporturile din Orientul Mijlociu, conform Știrile Pro Tv.

„Ne bucurăm să putem confirma că, înainte de finalul anului, am reușit să ne îndeplinim toate obiectivele și promisiunile pe care le-am făcut pasagerilor noștri.

 

HiSky este astăzi singura companie românească autorizată să opereze zboruri regulate în Statele Unite și prima care deține această capabilitate, de a efectua curse directe către cele mai populare destinații de pe glob.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare