„Am avut sîmbătă seara un eveniment minunat și bizar, totodată, transmis în direct la TV pe cel mai mare canal din România: meciul de adio al Naționalei de fotbal din epoca zisei Generații de aur, cu Hagi, Popescu, Lupescu, Răducioiu & comp. Minunat pentru că o reîntîlnire cu cei mai buni fotbaliști din istoria noastră e oricînd o plăcere. Bizar pentru că ideea în sine e atît de stupidă încît aproape te gîndești dacă nu am asistat la un soi de experiment sociologic. Deși, se conturează mult mai solid ideea că am asistat la o imensă manevră de marketing pe seama unor mari sportivi, în beneficiul unei companii private”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
„Zeci de mii de români au luat sîmbătă cu asalt Arena Națională, bătînd chiar recordul sezonului, pentru a vedea ceea ce fusese puternic promovat zile bune în toată presa drept ”Meciul de adio al Generației de aur”.
Hagi, Răducioiu, Stelea, Lupescu, Gică Popescu și toată marea echipă, împotriva unei selecționate a lumii, antrenată de marele Jose Mourinho, pe care au și învins-o.
Pe lîngă vedetele fotbalului am avut vedete din showbiz, presă cu duiumul și nelipsiții politicieni, cu Ciucă, Ciolacu, Ponta, Romașcanu ori Nicușor Dan în frunte.
Am avut parte de un spectacol frumos, am rîs, ne-am simțit bine, poate am dat și o lacrimă în amintirea unei mari echipe…
Doar că există un mic semn de întrebare: despre ce retragere poate fi vorba în cazul unei echipe cu jucători avînd, în medie, vreo 60 de ani??
Unde s-a mai auzit așa ceva?
Meci de retragere la un sfert de secol după ce respectivii au pus ghetele în cui, iar Ilie Dumitrescu, spre exemplu, recunoștea că nu a mai atins o minge de ani buni?
„Ultimul meci al Naționalei de aur”, s-a grăbit să titreze presa.
Penultimul cînd o fi fost, în anii 90 sau 2000?
Se putea vorbi de un meci omagial, să zicem, în cinstea celei mai mari performanțe a naționalei de fotbal, sferturile de finală de la Campionatul mondial din 1994, mai ales că aveam și o cifră rotundă, 30 de ani.
Dar în niciun caz de „meciul de adio”.
Nici nu avea cum: echipele nu se retrag niciodată în bloc, doar jucătorii, individual, și singurele evenimente în care au fost omagiate echipe întregi au avut loc în spațiul american, cînd echipe sportive precum Minnesota North Stars, Houston Oilers sau Brooklyn Dodgers s-au relocat dintr-un oraș în altul, dar asta e cu totul altceva și se întîmplă odată la cîteva decenii.
Marele beneficiar al mascaradei a fost compania Superbet, finanțatoarea și organizatoarea evenimentului, vorbim aici de una dintre cele mai mari firme de pariuri sportive din Europa, care, anul trecut, l-a cooptat la conducere pe fratele președintei CE, Ursula von der Leyen.
De ani buni, Superbet se află într-o ascensiune de business foarte solidă, afacerile în România îi duduie, iar reclama pe care și-o face este pe măsură. Acum doi ani, Superbet a devenit sponsor principal al Ligii Profesioniste de Fotbal, prețul fiind impunerea unei noi titulaturi: Superliga de fotbal.
Superbet și Superligă, teritoriu marcat perfect.
Ce va urma, în ritmul ăsta? Probabil peste 2-3 ani retragerea din activitate a marii campioane Nadia Comăneci, apoi a lui Ilie Năstase și tot așa, dacă-i bal, bal să fie…
Faptul că Superbet a orchestrat o mascaradă, însă, nu ar fi chiar atît de grav, marile firme se știe că nu prea au scrupule cînd e vorba să-și atingă interesul financiar. Problema, în opinia noastră, e lejeritatea cu care românii au achiesat la impostură, părîndu-li-se firească retragerea ”Naționalei de aur” după trei decenii.
O naivitate care amintește de alte situații – parcă tot mai dese – în care poporul român a înghițit nemestecat tot ce i s-a aruncat în cioc, de la nevoia măștilor pe figură în pandemie, ca să fie stopat virusul, la ”informațiile” oficiale despre băbuțe ucrainene care doborau drone rusești cu borcane de murături după invazia rusească ori la cei 40 de bebeluși decapitați de Hamas în Gaza.
Cum spuneam, neintenționat în mod cert, meciul retragerii naționalei de aur s-a dovedit un soi de experiment sociologic, subliniind credulitatea și refuzul de a-și pune întrebări de bun simț ale celor mai mulți dintre români”, scrie jurnalistul.
