Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, vineri seară, că au început la Craiova probele cu primul avion IAR 99 SM care a fost modernizat, după mai bine de 3 ani de la semnarea contractului de modernizare, potrivit g4media.ro.
”IAR 99 SM îşi va îndeplini misiunile de zbor. Astăzi la Craiova au început probele cu primul avion IAR 99 SM, un avion produs chiar de Avioane Craiova SA, fabrica Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Felicitări echipei de la Avioane Craiova SA şi mă bucur că demonstram în mod real capacitatea de a răspunde nevoilor de înzestrare a Armatei române”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Econoomiei, Ştefan Radu Oprea, conform news.ro.
Contractul pentru modernizarea a zece aeronave IAR-99 Standard a fost semnat în 14 august 2020 de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală pentru Armamente, şi Avioane Craiova S.A, având o valoare de 275 de milioane de lei fără TVA
La eveniment au participat premierul de atunci Ludovic Orban şi ministrul Apărării de atunci Nicolae Ciucă.
Forţele Aeriene Române anunţat în acel moment că ”obiectivul principal al revitalizării şi modernizării avioanelor IAR-99 Standard în varianta IAR-99 Standard Modernizat – IAR-99 SM este realizarea unor aeronave de şcoală şi antrenament necesare pregătirii avansate a piloţilor pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române”.