După ce autoritățile au închis zeci de centre private sau de stat, pentru asigurarea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vulnerabile, se fac investiții majore. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanțarea de la bugetul de stat a unor investiții de peste 13 milioane de lei, pentru centre de zi și rezidențiale publice și private, care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.
Conform Ordinului, pot fi finanțate investițiile pentru reparații capitale, renovări, de extindere și dotare a centrelor.
Sunt vizate 62 de centre publice, pentru care suma alocată este de 69.919.227 de lei și 119 centre private pentru care suma alocată este de 65.104.472 de lei.
Beneficiarii finali sunt persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și copii din centre de zi și rezidențiale, mai transmit reprezentanții ministerului.
Sumele se acordă în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, urmând ca plata să se efectueze beneficiarilor publici și privați, în tranșe, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, pe măsură ce sunt efectuate lucrările.
În situația în care sumele acordate nu sunt utilizate în totalitate conform repartizării anuale, acestea se raportează în anul următor, cu respectarea perioadei de finanțare, urmând să fie făcute rectificările de rigoare.
Lista proiectelor selectate este disponibilă la acest link:
https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/anunturi