După trei zile de căutări, turistul pierdut în munți a fost găsit acasă

Turistul în vârstă de 36 de ani care era căutat de autorităţile prahovene de sâmbătă seară, după ce acesta a anunţat că s-a rătăcit pe traseul Piciorul Pietrei Arse, se află la domiciliu, informează Serviciul Naţional Salvamont.

„După 3 zile de căutari, zi şi noapte, de la apelul de urgenţă lansat de cel cu probleme, după un efort deosebit a zeci de salvatori, după resurse umane, materiale şi financiare consumate, abia acum cel dispărut a binevoit să îşi pornească telefonul şi astfel să aflăm că el se află bine mersi la domiciliu. Noi nu mai putem spune nimic, astfel de situaţii depăşesc capacitatea noastră de înţelegere”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Serviciului Naţional Salvamont.

Daniel Zarioiu, în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti, a fost căutat de salvamontiștii din Prahova, Sinaia și Bușteni mai bine de trei zile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare