Durerea s-a transformat în furie în Grecia, după tragedia feroviară soldată cu peste 40 de morți; proteste masive la Atena, Salonic şi Larissa – ministrul Transporturilor a demisionat

Tragedia feroviară ce a avut loc în Grecia a generat proteste în capitala Atena, dar nu numai, scrie national.ro.

Accidentul feroviar soldat cu 43 de morți a scos oamenii în stradă, în mai multe orașe din Grecia.

Protestatarii s-au ciocnit cu poliția în fața sediului Hellenic Train din Atena – compania responsabilă de întreținerea căilor ferate din Grecia, titrează site-ul BBC.

 

Au fost proteste și la Salonic, dar și în orașul Larissa, în apropierea zonei unde s-a produs tragedia de marți noapte. Imagini cu protestele de stradă au apărut pe rețelele de socializare.

Pe măsură ce se așteaptă rezultatele anchetei menite să scoată la lumină circumstanțele care au dus la producerea coliziunii dintre cele două trenuri – unul de pasageri și altul de marfă – s-a aflat că au fost declarate trei zile de doliu național în Grecia, după tragedia feroviară.

Ministrul grec al Transporturilor și-a anunțat demisia, după dezastrul ce a avut loc recent.
Mulți dintre cei 350 de pasageri aflați la bordul trenului implicat în accident erau studenți, care se întorceau la Salonic, notează aceeași sursă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare