Ecaterina Andronescu afirmă că nu o interesează raportul lui Tudorel cu privire la DNA

Fostul ministru al Educației, senatorul PSD Ecaterina Andornescu, a declarat luni că nu o interesează raportul ministrul Justiției privind activitatea DNA, ci vrea să afle dacă înregistrările apărute în presă și care arată falsificarea unor probe la DNA Ploiești sunt adevărate.

„(…)Din punctul meu de vedere, nu mă interesează acest raport (al activităţii DNA – n.r), mă interesează acele înregistrări (cu falsificarea probelor la DNA – n.r.). Dacă acele înregistrări sunt adevărate, avem o problemă imensă în instituţiile de acest fel. Părerea mea, dacă acele înregistrări sunt corecte, cei de acolo nu mai au ce căuta în instituţiile respective, dacă nu sunt corecte, cineva trebuie să scoată la lumină instituţia”, a spus Ecaterina Andornescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare