Președintele a semnat vineri decretul prin care a numit-o pe Ecaterina Andonescu ministru al Educației.
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis marţi să o propună pe Ecaterina Andronescu pentru portofoliul Educaţiei.
Referindu-se la Ecaterina Andronescu, Klaus Iohannis spunea zilele trecute că aceasta i-a mărturisit cu ceva timp în urmă că nu va merge în niciun caz la Ministerul Educaţiei, pentru că lucrurile nu merg bine.
„Cealaltă propunere, dacă bine am reţinut, doamna Andronescu va fi propusă pentru Învăţământ. Vă spun că aici o să dureze un pic mai mult, s-ar putea chiar un pic mult mai mult. Dintr-un motiv simplu, eu am fost recent la un eveniment foarte frumos, la Politehnică. Poate vă amintiţi „200 de ani de învăţământ tehnic românesc”- un eveniment la care am participat cu plăcere, am văzut realizări senzaţionale la Politehnică şi mi-a părut bine că am mers acolo. Neîntrebată, mi-a spus, totuşi, doamna Andronescu, că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine şi aşa mai departe. Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorinţa domniei sale să meargă, sau numai dorinţa partidului, sau dacă se face o remaniere cu bucata”, apovestit preşedintele.
Întrebat dacă o consideră competentă şi potrivită pentru portofoliul Educaţiei pe Ecaterina Andronescu, Iohannis a spus: „V-am spus care este momentan stadiu şi când va fi altceva o să vă anunţ atunci”.
„Da, se poate construi un alt interimat până mă când mă lămuresc”, a adăugat el, la insistenţele junui jurnalist care l-a întrebat cât de mult va dura această analiză pentru că joi expiră interimatul Rovanei Plumb la Ministerul Educaţiei.