Biroul Permanent Naţional al PSD a decis marţi să-i propună pe Ecaterina Andronescu pentru portofoliul Educaţiei, iar pe secretarul de stat George Ciamba pentru cel ministru delegat al Afacerilor Europene, loc devenit liber prin demisia lui Victor Negrescu.
George Ciamba ar urma să depună jurmământul miercuri, decretul fiind semnat marţi seara de preşedintele Klaus Iohannis.
„Am venit cu aceste propuneri pentru că cred cu tărie că avem nevoie de oameni cu experienţă, cu expertiză, sunt două portofolii importante şi acest lucru ne face să avem în vedere oameni care pot conduce, care pot aduce plusvaloare.
România se află în grafic pentru preluarea Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi cred că orice declaraţie care aduce o umbră de îndoială acestui lucru nu poate face decât rău României.
Suntem în linie dreaptă, suntem în grafic.”, a explicat premierul Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei conducerii PSD.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a ferit să răspundă dacă a reevaluat-o sau nu pe Ecaterina Andronescu, care i-a cerut demisia în urmă cu câteva luni.
„Eu nu fac reeavaluări. Doamna prim-ministru a venit cu cele două propuneri, au fost votate în BPN”, a spus Dragnea.
Tot la finalul şedinţei, preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a spus că Ecaterina Andronescu a fost votată în unanimitate de către membrii BPN al PSD, în timp ce la votul pentru George Ciamba au existat două abţineri – una aparţinând lui Victor Negrescu şi a cea de-a doua chiar ei.
„Eu nu pot să-mi schimb părerea faţă de cineva doar pentru că la un talk show a făcut anumite afirmaţii. Poate aceasta este soluţia, nu? Să fim la un moment dat critici şi apoi să nu mai fim critici. Am votat propunerea doamnei prim-ministru ca doamna profesor Ecaterina Andronescu să devină ministru al Educaţiei, o felicit, o voi susţine şi cred că este foarte important să dăm un mesaj în întreaga ţară că avem un profesionist în fruntea Ministerului Educaţiei. Pentru înlocuitorul domnului Negrescu am luat cuvântul şi am spus că nu înţeleg motivele (…) pentru care domnul Negrescu şi-a dat demisia. Nu cred că a fost o demisie întâmplătoare sau la supărare”, a declarat Gabriela Firea.